FLEÁNCĂ s. f. (Fam.) Gură (ca organ al vorbirii). ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleanca! = taci! nu mai vorbi fără socoteală! [Var.: fleoáncă, fleoárcă s. f.] – Et. nec. substantiv femininfleancă
FLEOÁNCĂ, fleoance, s. f. (Familiar, depreciativ) Gură, gură-spartă. Ca să scape de gîra-mîra, că nu-i mai tăcea fleoanca, puse de-l tăie. ISPIRESCU, L. 69. ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleoanca ! = taci, nu mai vorbi fără socoteală ! – Pronunțat fleoan-. – Variantă: fleoárcă (CAMILAR, N. II 347) s. f. substantiv femininfleoancă
FLEOÁRCĂ s. f. v. fleoancă. substantiv femininfleoarcă
| fleoarcă | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | fleoarcă | fleoarca |
| plural | fleoarce | fleoarcele | |
| genitiv-dativ | singular | fleoarce | fleoarcei |
| plural | fleoarce | fleoarcelor | |