flaut definitie

flaut n. fluer cu gura laterală. substantiv neutruflaut

flaut, flauturi s. n. gură. substantiv neutruflaut

FLÁUT s.n. Instrument de suflat, alcătuit dintr-un tub lung de lemn sau de metal, cu găuri și clape. [Pron. fla-ut, pl. -ute, (s.m.) -uți. / < it. flauto]. substantiv neutruflaut

FLÁUT s. n. instrument muzical de suflat, format dintr-un tub lung de lemn sau de metal, terminat la un capăt cu găuri și clape. ♦ ~ piccolo = piculină. (< it. flauto) substantiv neutruflaut

fláut (-te), s. n. – Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust prevăzut cu găuri și clape. – Mr. flaută. It. flauto (sec. XIX), cf. ngr. φλάουτος, tc. flaota. substantiv neutruflaut

*fláut n., pl. e (it. fláuto, fr. flûte, d. vfr. flaüter, îld. flatuer, d. lat. flatus, suflare. E un imit., ca și fluĭer, su-flu, fluture, flacără). Fluĭer cu clape. V. piculină. substantiv neutruflaut

FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. ◊ Flaut piccolo = flaut de dimensiuni mai mici, care emite sunete foarte înalte; piculină. [Pr.: fla-ut. – Pl. și: (m.) flauți] – Din it. flauto. substantiv neutruflaut

FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat, cu registru superior, de formă cilindrică, făcut din lemn sau din metal, cu găuri și cu clape. Auzul i se umplu de glasurile flautelor din Hălăuca. CAMILAR, TEM. 219. M-am adăpostit între stînci cu glas de flaut. GALACTION, O. I 346. Flautele șuierau ca niște sirene disperate. ANGHEL-IOSIF, C. L. 97. – Pronunțat: fla-ut. - Variantă: fláută (MARIAN, O. I 282) s. f. substantiv neutruflaut

flaut cu gușă expr. (vulg.) penis. substantiv neutruflautcugușă

flautul fermecat expr. (er., glum.) penis. substantiv neutruflautulfermecat

a cânta la flautul cu gușă/ la taragot expr. a practica felația. substantiv neutruacântalaflautulcugușă