flanel definitie

FLANÉL s.n. v. flanelă. substantiv neutruflanel

FLANÉL s. n. v. flanelă. substantiv neutruflanel

FLANÉL s. n. v. flanelă. substantiv neutruflanel

FLANÉLĂ, flanele, s. f. 1. Țesătură ușoară de lână sau de bumbac, moale și pufoasă. 2. Îmbrăcăminte de lână (mai rar de bumbac), tricotată în formă de pieptar sau de cămașă scurtă. 3. Pulover. [Var.: (pop.) flaneá s. f., flanél s. n.] – Din fr. flanelle. substantiv neutruflanelă

FLANÉLĂ, flanele, s. f. 1. Țesătură ușoară de lînă (mai rar de bumbac), moale și pufoasă, din care se fac obiecte de îmbrăcăminte. Ana... într-o rochie de flanelă albă cu dungi albastre, umbla, legănîndu-și capul și trupul ca un copil răsfățat. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. Iarna port pieptar de flanelă. NEGRUZZI, S. I 199. 2. Îmbrăcăminte de lînă (mai rar de bumbac), trico­tată, în formă de pieptar sau cămașă scurtă. V. pulover. Vasile Catrina își trase o flanelă pe el și plecă. PREDA, Î. 33. La munte umbla lumea, seara, cu flanele și cu palton. PAS, Z. I 240. – Variante: (popular) flaneá s. f., flanel s. n. substantiv neutruflanelă