flamand definitie

FLAMÁND, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Flandra. ◊ (s. f.) grai al limbii olandeze vorbit în nordul Belgiei. (< fr. flamand) adjectivflamand

*flamánd, -ă s. și adj. Din Flandra; Olandez din Belgia. adjectivflamand

flamánd adj. m., s. m., pl. flamánzi; adj. f., s. f. flamándă, pl. flamánde adjectivflamand

flamand a. din Flandra: dialect flamand. ║ m. locuitor de acolo. adjectivflamand

FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. adjectivflamand

FLAMÁND¹, -Ă, flamanzi, -de, adj. Din Flandra, care aparține Flandrei sau populației ei. Limbă flamandă. ▭ Rubens, cel mai mare pictor al școalei flamande. ODOBESCU, S. III 124. adjectivflamand

FLAMÁND², -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei. adjectivflamand

flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde adjectivflămând

flămând a. 1. care sufere de foame; 2. fig. lacom. [Cf. lat. FAMULENTUS]. adjectivflămând

flămấnd (flămấndă), adj. Care simte senzația de foame, înfometat. – Mr. flămunt, megl. flămund, istr. flămănt. – Lat. famelicus, cu l propagat (*flamelicus) sau expresiv, cf. 3415 și ulterior disimulat *flamen(i)cus; consoana finală ca în stîng. – Der. flămînjós, adj. (flămând); flămânjúne, s. f. (foame); flămânzáre, s. f. (Trans., deșert, parte a corpului unui animal); flămânzénie, s. f. (starea unei persoane care postește); flămânzí, vb. (a-i fi foame; a provoca foamea); flămânzícă, s. f. (plantă, Drama nemorosa); flămânzílă, s. m. (poreclă dată persoanelor veșnic flămânde). – [3419] adjectivflămând

flămî́nd, -ă adj. (lat. *famulentus [d. famis, foame], de unde s´a făcut *flamuentus, *flămuînd, apoĭ flămînd; it. famulento). Căruĭa ĭ-e foame. Fig. Doritor: flămînd de glorie. – Vechĭ și flo-. adjectivflămînd

FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. adjectivflămând

FLĂMÎ́ND, -Ă, flămînzi, -de, adj. (În opoziție cu sătul) Care simte senzația de foame, căruia îi e foame. Își aduse aminte că feciorul îi vine de pe drum lung, că-i trudit și mai ales flămînd. SADOVEANU, B. 57. Flămînd și gol, făr-adăpost. COȘBUC, P. I 207. Lupului îi scăpărau ochii și-i sfîrîia gîtlejul de flămînd ce era. CREANGĂ, P. 23. ◊ Fig. Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul. EMINESCU, O. I 88. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede flămîndului. Flămîndului pîinea-i e în gînd. adjectivflămînd

Flămânda f. 1. sat și schit în jud. Argeș; 2. sat în jud. Vâlcea. adjectivflămânda

flămând ca un lup expr. a fi foarte flămând. adjectivflămândcaunlup

a fi mai flămând cu ochii decât cu burta expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură. adjectivafimaiflămândcuochiidecâtcuburta