flaimuc definitie

flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418] adjectivflaimuc

flaimuc, flaimuci s. m. (deț.) scuipat, flegmă. adjectivflaimuc

flaĭmúc m. (germ. verfluchter, o înjurătură care înseamnă „blestemat, afurisit, fire-ar al draculuĭ”, pe care Românu o pronunță flaĭfluhter și o pune în gura unuĭ Neamț cam ridicul, ĭar din flaĭfluhter a făcut flaĭmuc, care e și numele doctoruluĭ Flaĭmuc, un personagiŭ burlesc din teatru lui Alexandri). Iron. Filfison cam prost și ridicul. adjectivflaĭmuc

flaimuc m. Mold. nătăfleț: mânca-te-ar moliile, flaimucule ! AL. [După numele unui personaj burlesc, doftorul Flaimuc, în Teatrul lui Alexandri]. adjectivflaimuc