flaimoc definitie

flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418] substantiv masculin flaimuc

flaimóc (pop.) (flai-) s. m., pl. flaimóci substantiv masculin flaimoc

FLAIMÓC, flaimoci, s. m. (Pop.) Prostănac, neghiob, nătărău. – Et. nec. substantiv masculin flaimoc

FLAIMÓC, flaimoci, s. m. (Rar, popular) Prostănac, neghiob, nătărău. Flaimoc Șede la foc Și-și uscă obielele, Usca-mi-l-ar relele! BIBICESCU, P. P. 188. substantiv masculin flaimoc