reduceri si promotii 2018
Definitie flacără - ce inseamna flacără - Dex Online

flacără definitie

flácără s. f., g.-d. art. flắcării; pl. flắcări substantiv feminin flacără

flacără f. 1. gaz luminos și ușor ce se degajază din foc; 2. pl. incendiu, foc: casa e în flăcări; 3. fig. ardoare, pasiune: flacăra geniului. [Cf. lat. FACULA, faclă (influențat de FLAMMA)]. substantiv feminin flacără

FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină; parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară1, văpaie; flamă. ◊ Expr. A fi în flăcări = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. 2. Fig. Înflăcărare, pasiune; căldură; strălucire. [Pl. și: flacări, flacăre] – Lat. *flaccula (= facula). substantiv feminin flacără

FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze, care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și arde cu dezvoltare de căldură și lumină; parte luminoasă, mobilă, care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară. O flacără țîșni, crescu într-o pălălaie, creș­tea spre cer ca o cușmă uriașă de foc. CAMILAR, TEM. 254. ◊ (Poetic) Acuma nopțile erau senine, cu boltă de ametist, pe care străluceau puzderie de stele mărunte și luceferi ca niște flori de flacără. SADOVEANU, M. C. 34. ◊ Fig. De pe malurile Prutului, privim spre răsărit întinderile Uniunii Sovietice, pămînturile pe care s-a aprins flacăra Marii Revoluții din Octombrie. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 359, 1/6. Ochii lui sînt două flăcări de lu­mină genială. DEMETRESCU, O. 37. ◊ Expr. A fi în flăcări (sau, rar, în flacără) = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. Casa este în flăcăriFig. E-n flacără bolta senină. Și fără-ntrerupere-acum Se varsă tăcută lumină. COȘBUC, P. II 8. 2. Fig. (Sugerat de diferite însușiri ale unei flăcări) Înflăcărare, pasiune, căldură, strălucire. Noi ne-am cuprins de-o flacără curată, Ce niciodată n-are să apuie. CERNA, P. 49. Flacăra tinereții încălzește gîndul dorit și aștepți cu nerăbdare să sune, cît mai degrabă, ceasul luptei. PĂUN-PINCIO, P. 94. – Pl. și: flacăre (TEODORESCU, P. P. 542), flacări (SADOVEANU, O. VII 171, COȘBUC, P. I 67). substantiv feminin flacără

flácără f., pl. flacărĭ și flăcărĭ (rudă cu lat. flamma, flacără, și cu flagrare, a arde; vgr. phlóx, phlogós, flacără; germ. flackern, a pîlpîi ș. a.). Gaz luminos și ușor care ĭese din foc. Fig. Foc, ardoare, pasiune: flacăra dragosteĭ, genĭuluĭ. A fi în flăcărĭ, a arde: casa e în flăcărĭ. substantiv feminin flacără

flácără (-ắcări), s. f. Parte luminoasă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins, pară, văpaie. – Lat. facŭla, cu l expresiv, care însoțește adesea un f inițial, cf. flămând, și it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiòcina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Pușcariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explică de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminări cu flamma sau cu *flacca.Der. flăcărá, vb. (a arde, a scoate flăcări); flăcăríe, s. f. (vîlvătaie); flăcărós, adj. (rar, care scoate flăcări); înflăcărá, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbânta). – [3415] substantiv feminin flacără

a scoate flăcări pe nas expr. 1. a fi furios / mânios. 2. a sudui, a blestema. substantiv feminin ascoateflăcăripenas

a arunca flăcări pe nas expr. a fi furios substantiv feminin aaruncaflăcăripenas

flăcărà v. a arunca flăcări, a arde tare. [Tras din flacără]. temporar flăcărà

flăcăréz v. intr. (d. flacără, ca și înflăcărez. Cp. cu germ. flackern, id.). Lit. Rar. Ard cu flacără. temporar flăcărez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului flacără

flacără   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular flacără flacăra
plural flacări flăcările
genitiv-dativ singular flacăre flacărei
plural flacăre flacărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z