flăcăiandru definitie

flăcăĭándru m. Fam. Flăcăŭ maĭ tînăr. substantiv masculinflăcăĭandru

flăcăiándru s. m., art. flăcăiandrúl; pl. flăcăiándri, art. flăcăiándrii substantiv masculinflăcăiandru

flăcăiandru m. flăcău nu deplin adult. substantiv masculinflăcăiandru

FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tânăr; adolescent, flăcăuan. [Pr.: -că-ian-.Var.: flăcăuándru s. m.] – Flăcău + suf. -andru. substantiv masculinflăcăiandru

FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tînăr. Nicu se ținea ca vrăjit de acest flăcăiandru care abia îm­plinise cinsprezece ani. CAMIL PETRESCU, O. I 150. Cînd se făcuse flăcăiandru, a intrat argat la caii boierești. SANDU-ALDEA, U. P. 13. Basmele... sînt numai pentru băieți și codane, pentru flăcăiandri și fetișcane. ISPIRESCU, U. 2. ◊ (Adjectival) Doi surugii flăcăiandri... mînau... săltînd ușor pe șele. ODOBESCU, S. I 161. – Pronunțat: -că-ian-. substantiv masculinflăcăiandru

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiflăcăiandru

flăcăiandru   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular flăcăiandru flăcăiandrul
plural flăcăiandri flăcăiandrii
genitiv-dativ singular flăcăiandru flăcăiandrului
plural flăcăiandri flăcăiandrilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z