flăcăi definitie

flăcắŭ și (Mold.) și flecắŭ m. (d. fleac, flecar, care apoĭ șĭ-a luat un înț. maĭ bun, ca și copil și burlac. D. rom. vine ung. filkó, servitor. Cp. cu hojmalăŭ). Tînăr adult (16-24 de anĭ) la țară. Holteĭ: flăcăŭ tomnatic. V. fecĭor. substantiv masculin flăcăŭ

flăcắu s. m., art. flăcắul; pl. flăcắi, art. flăcắii substantiv masculin flăcău

flăcău m. 1. june adult (până la 25 de ani); 2. tânăr neînsurat: un flăcău tomnatec. [Tras din slav. HLAKŬ]. substantiv masculin flăcău

flăcắu (flăcắi), s. m. 1. Tânăr, băiat. 2. Bărbat necăsătorit, burlac. – De la făt, cu suf. -lău (ca fătălău de la fată). Rezultatul, *fătlău, a trecut normal la *făclău, cf. cotli > cocli, pantlică > panglică; iar forma *făclău trebuie să fi suferit o metateză, nu numai fiind normală într-un astfel de caz (cf. potlog > plotog, poclon > plocon, picro- > prico-, etc.), ci și datorită valorii expresive a grupului fl. Celelalte explicații nu sunt satisfăcătoare: din sl. chlakŭ „burlac” (Cihac, II, 109; Conev 58; Philippide, Principii, 154), sau de la fleac (Pușcariu, Dacor., II, 600), ipoteză inadmisibilă; astfel încât DAR dă etimonul necunoscut. – Der. flăcăí, vb. (a duce o viață de burlac); flăcăiándru, s. m. (flăcău); flăcăíe, s. f. (rar, burlăcie); flăcăíme, s. f. (tinerețe). Din rom. provine ucr. flekaw (Miklosich, Wander., 15). – [3416] substantiv masculin flăcău

FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”. substantiv masculin flăcău

FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tînăr neînsurat; fecior, june. A intrat în războiul de front, nu de birouri, dimpreună cu ceilalți unsprezece frați ai lui, în total doisprezece flăcăi. ARGHEZI, P. T. 148. Flăcăii ieșeau din sală cîntînd, cu mintenele pe umeri. BUJOR, S. 38. Flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. Ia gîciți de cin' mi-i dor?... De-un flăcău cam negrișor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care nu s-a însurat la vreme și a rămas burlac. Era odată un flăcău stătut. CREANGĂ, P. 139. Tatăl meu, văzîndu-se flăcău tomnatic, se însură. NEGRUZZI, S. I. 246. substantiv masculin flăcău

flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă verb flăcăi

FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. verb flăcăi

FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi ca flăcău (neînsurat), a-și petrece tinerețea ca flăcău. V. burlăci. Mitu lui Filică flăcăia mai mult singur decît în ceata celorlalți băieți. MIHALE, O. 134. Cînd era unchiu-meu... copilandru, Voinea sin Voinea flăcăia. STANCU, D. 46. verb flăcăi

2) flăcăĭésc v. intr. Trăĭesc ca flăcăŭ. verb flăcăĭesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului flăcăi

flăcăi   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) flăcăi flăcăire flăcăit flăcăind singular plural
flăcăind flăcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) flăcăiesc (să) flăcăiesc flăcăiam flăcăii flăcăisem
a II-a (tu) flăcăiești (să) flăcăiești flăcăiai flăcăiși flăcăiseși
a III-a (el, ea) flăcăiește (să) flăcăiai flăcăia flăcăi flăcăise
plural I (noi) flăcăim (să) flăcăim flăcăiam flăcăirăm flăcăiserăm
a II-a (voi) flăcăiți (să) flăcăiți flăcăiați flăcăirăți flăcăiserăți
a III-a (ei, ele) flăcăiesc (să) flăcăiască flăcăiau flăcăi flăcăiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z