fioros definitie

1) ferós și fĭerós adj. Cuv. inexistent și de răŭ gust fabricat de cărturarĭ îld. feroce și fioros. adjectivferos

fiorós, -oásă adj. (d. fior). Care-țĭ însuflă [!] fiorĭ: o noapte fioroasă. Adv. Inspirînd fiorĭ: leu mugea fioros. adjectivfioros

fiorós (fi-o-) adj. m., pl. fioróși; f. fioroásă, pl. fioroáse adjectivfioros

fioros a. ce însuflă fiori, îngrozitor: noapte fioroasă. adjectivfioros

FIORÓS, -OÁSĂ, fioroși, -oase, adj. Care inspiră spaimă, frică, groază; înspăimântător, groaznic, îngrozitor. ◊ (Legat de un adjectiv sau de un adverb prin prep. „de”, formează superlativul absolut) Fioros de urât. ♦ (Adverbial) În mod înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: fi-o-] – Fior + suf. -os. adjectivfioros

FIORÓS, -OÁSA, fioroși, -oase, adj. Care inspiră spaimă, frică, groază; înspăimîntător, groaznic, îngrozi­tor. Din cotul Colbului intrăm în strîmtoarea fioroasă de la chei-gherdapurile Bistriței. VLAHUȚĂ, O. A. 415. Cu sîngele rece al său, împlîntă fierul în coastele fiorosului animal. BOLINTINEANU, O. 331. Ș-acea dalbă de moșie Toată-n veci a ta să fie, Cînd prin tine-o fi scăpată... De un zîmbru fioros Care-o calcă-n sus și-n gios! ALEC­SANDRI, P. P. 166. ◊ Fig. Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte. MACEDONSKI, O. I 94. ◊ (Adverbial) Mai privește o dată fioros în juru-i, apoi își leapădă mantaua. VLAHUȚĂ. O. A. 215. Clocotesc fierbînd deasupra tunetele fioros. NEGRUZZI, S. II 7. (Legat de un adjectiv sau de un alt adverb prin prep. « de », exprimă ideea superlativului) Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i! EMINESCU, O. I 154. ♦ (Învechit, rar) Care dă fiori, care înfioară. Subt degetele tale, in sunete-argintoase Clavirul cînd răsună... Deștepți în al meu suflet acorduri fioroase. ALEXANDRESCU, M. 127. – Pronunțat: fi-o- adjectivfioros