FINITÚDINE s. f. 1. (fil.) caracterul a ceea ce este finit, conștiința limitelor ființei umane. 2. însușire a soluției unei probleme de a fi furnizată după un număr finit de operații. (< fr. finitude) substantiv femininfinitudine
finitudine substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | finitudine | finitudinea |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | finitudini | finitudinii |
plural | — | — |