FINISÁ vb. I. tr. A da forma definitivă unui produs sau unei lucrări. [P.i. -sez. / < fr. finir]. verb tranzitivfinisa
FINISÁ vb. tr. a da forma definitivă unui produs, unei lucrări. (după fr. finir) verb tranzitivfinisa
finisá (a ~) vb., ind. prez. 3 finiseáză verb tranzitivfinisa
FINISÁ, finisez, vb. I. Tranz. A executa ultimele operații asupra unui produs sau a unei lucrări, pentru a le da forma sau aspectul definitiv. – Din fr. finir (după finisaj). verb tranzitivfinisa
FINISÁ, finisez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A face ultimele operații pentru a da forma sau aspectul final unui produs sau unei lucrări. În apropiere atelierele mecanice – strungăria și utilajul în care piesele butucănoase, cum au ieșit din dogoarea focului, sînt netezite, finisate. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 11/1. verb tranzitivfinisa
finisa verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)finisa | finisare | finisat | finisând | singular | plural | ||
finisând | finisați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | finisez | (să)finisez | finisam | finisai | finisasem | |
a II-a (tu) | finisezi | (să)finisezi | finisai | finisași | finisaseși | ||
a III-a (el, ea) | finisează | (să)finisai | finisa | finisă | finisase | ||
plural | I (noi) | finisăm | (să)finisăm | finisam | finisarăm | finisaserăm | |
a II-a (voi) | finisați | (să)finisați | finisați | finisarăți | finisaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | finisează | (să)finiseze | finisau | finisară | finisaseră |