final definitie

FINÁL, -Ă adj. 1. De (la) sfârșit. 2. Care arată, exprimă scopul. ♦ Propoziție finală (și s.f.) = propoziție circumstanțială care exprimă scopul acțiunii din propoziția regentă; conjuncție finală = conjuncție care introduce o propoziție finală. // s.n. Încheiere, sfârșit (al unei opere, al unei lucrări, al unei întâmplări). ♦ Ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. 2. V. finală (2). [Cf. lat. finalis, fr. final, it. finale]. adjectiv final

finál, -ă s. f., pl. finale; s. n., pl. finaluri; adj. m. pl. finali, fem. finală, pl. finale adjectiv final

*finál, -ă adj. (lat. finalis). Care e la fine: silabă finală. S. f. Silabă finală. Muz. Nota principală, numită și tonică, care determină tonu uneĭ bucățĭ și cu care se termină bucata. Bucată cu care se termină o sinfonie [!], o sonată, un act de operă (it. finale) finala „Luciiĭ de Lamermoor”. S. n., pl. ŭrĭ și e. Sfîrșit: finalu uneĭ opere. adjectiv final

finál¹ adj. m., pl. fináli; f. finálă, pl. finále adjectiv final

FINÁL, -Ă I. adj. 1. de (la) sfârșit. 2. care arată scopul. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care exprimă scopul acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție finală. II. s. n. încheiere, sfârșit. ◊ ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. III. s. f. 1. (sport) întâlnire care constituie încheierea unei competiții. 2. ornament tipografic așezat la sfârșitul unui capitol. 3. (muz.) sunet stabil de încheiere în jurul căruia gravitează toate celelalte. (< fr. final, lat. finalis) adjectiv final

final a. care e la fine, care termină: frază, silabă finală; cauză finală, scopul pentru care se presupune că a fost făcut fiecare lucru. ║ n. bucată de muzică terminând o operă, un concert. adjectiv final

FINÁL, -Ă, finali, -e, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care reprezintă sfârșitul, încheierea, care marchează ultima fază (a unei lucrări, a unui proces, a unei acțiuni, a unui eveniment etc.); care se află în urmă, la sfârșit. ♦ (Substantivat, f.) Ornament tipografic care se plasează la sfârșitul unei cărți, al unui capitol etc. ♦ (Substantivat, f.) Sunet de la sfârșitul unui cuvânt, al unei propoziții etc. 2. S. n. Încheiere, sfârșit al unei acțiuni, al unei întâmplări, al unei lucrări etc. 3. S. f. Ultima fază a unei competiții sportive, a unui concurs artistic, științific etc. cu caracter eliminatoriu, în care învingătorul devine câștigătorul oficial. 4. Adj. (Lingv.; despre propoziții, complemente, conjuncții) Care indică scopul, finalitatea. – Din fr. final, lat. finalis. adjectiv final

FINÁL², -Ă, finali, -e, adj. 1. Care arată sfîrșitul, încheierea, care marchează ultima fază (a unei lucrări, a unui eveniment etc.); care se află la urmă, la sfîrșit. Silaba finală a unui cuvînt. Nota finală a unei melodii. Meci final. ▭ Țelul final al partidului este făurirea socia­lismului și comunismului – orînduirea belșugului și a bună­stării, a culturii și a civilizației celei mai înalte, puse în slujba omului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757. 2. (Gram.; în expr.) Propoziție finală = propo­ziție subordonată circumstanțială care exprimă scopul în vederea căruia se îndeplinește acțiunea din regentă. Conjuncție finală = conjuncție care introduce o propo­ziție finală. adjectiv final

FINÁLĂ s.f. 1. Întâlnire care constituie sfârșitul decisiv al unei competiții. 2. Ornament tipografic așezat la sfârșitul unui capitol. [Var. final s.n. / < fr. final, it. finale]. adjectiv finală