reduceri si promotii 2018
Definitie fin - ce inseamna fin - Dex Online
Alege sensul dorit: fin - adjectiv fin - temporar

fin definitie

FIN, -Ă adj. 1. Subțire, delicat. ♦ Mărunt. ♦ Curat, pur; neamestecat. 2. Foarte sensibil, delicat. ♦ Manierat, elegant, binecrescut. ♦ Subtil, ingenios; isteț, dibaci, șiret. [< fr. fin, it. fino]. adjectiv fin

fin (fínă), adj. – Delicat, gingaș, rafinat, mărunt, pur. – Mr. fin. It. fino, probabil prin filieră orientală (cf. ngr. φίνος, tc. fino, sb. fin), și în parte din fr. fin.Der. finețe, s. f. (rafinament, delicatețe), format de la fr. finesse, pe baza paralelismului tristețe-tristesse. adjectiv fin

FIN, -Ă adj. 1. subțire, delicat. ◊ mărunt. ◊ curat, pur; neamestecat. 2. foarte sensibil, delicat. 3. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut. 4. (fig.; despre gânduri, idei) subtil, ingenios; isteț. (< fr. fin) adjectiv fin

fin, fini s. m. (intl.) victimă (a unui hoț, bătăuș, escroc, cartofor etc.). adjectiv fin

fin1 adj. m., pl. fini; f. fínă, pl. fíne adjectiv fin

fin (fíni), s. m. – Băiat considerat în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Mr. h’il’in. Lat. *fῑlῑānus (Pușcariu 611; Philippide, II, 642; Densusianu, GS, II, 314; REW 3296; DAR), format pe baza lui fῑlius ca *patranus (› fr. parrain) pe baza lui pater, cf. alb. fijan, it. figliano „copil alăptat de doică”. Este cuvînt curent (ALR, II, 218). Cf. și lat. *filēnusprov. felen „nepot, ginere”. Nu au valoare vechile der. propuse de Lexiconul de la Buda, p. 28 (din lat. affinis) și Cihac, II, 717 (din alb.). Der. fină, s. f. (fată considerată în raport cu nașii ei); finie, s. f. (înrudire spirituală). Din rom. provin rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 407). adjectiv fin

fin2 s. m., pl. fini adjectiv fin

fin m. cel botezat, în raport cu nașii săi. [Lat. *FILIANUS (din FILIUS)]. adjectiv fin

1) fin, -ă s. (lat. *filianus, d. filius, fiŭ, de unde și alb. fiján. D. rom. vine rut. fyin, fyna, fyiyna). Cel botezat în raport cu nașu luĭ. Cel cununat în raport cu nuniĭ luĭ. adjectiv fin

2) *fin, -ă adj. (fr. fin, it. fino, d. germ. fin, ngerm. fein). Supțire [!]: fir fin, ploaĭe fină. Fig. Excelent: vin fin. Delicat: gust fin. Pur: aur fin. Nobil, distins: fizionomie fină. Șiret, abil: acest om e foarte fin. Ascuțit, sensibil: miros, pipăit, auz fin. În mod fin. adjectiv fin

fin a. 1. subțire: fir fin, talie fină; 2. de formă delicată: trăsuri fine; 3. căutat pentru excelența-i: piatră fină, vin fin; 4. fără aliaj: aur fin; 5. subtil, ingenios: un gând fin și obscur EM.; 6. abil, șiret: spirit fin. adjectiv fin

FIN2, -Ă, fini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Lat. *filianus. adjectiv fin

FIN2, -Ă, fini, -e, s. m. și f. Persoană botezată sau cununată, considerată în raport cu nașii săi. Finii erau aproape toți mai săraci decît nașul. PAS, Z. I 175. Iar fina noastră llinca stă la vatră pe cînd scriem această carte. SADOVEANU, N. P. 279. La botez, ciobanul dărui finului său o oaie fătătoare. ISPIRESCU, L. 208. adjectiv fin

FIN1, -Ă, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu). 2. De (cea mai) bună calitate (în ceea ce privește materialul și execuția). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre gânduri, idei) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin. adjectiv fin

FIN1, -Ă, fini, -e, adj. 1. Delicat; p. ext. foarte mic, mărunt. Trăsături fine.În mîna cu încheieturi subțiri și fine ea ține un ulcior. BOGZA, C. O. 284. Ai obosit cu mîna ta cea fină În val de aur părul despletind. EMINESCU, O. IV 380. ◊ Fig. Coborîm repede în vale, pe lîngă fînețe care ne trimit pe boarea fină miresme calde. SADOVEANU, O. VII 201. O sudoare fină, rece, îi acoperea fruntea. BART, E. 189. Pulberea de diamante cade fină ca o bură. EMI­NESCU, O. I 142. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu). A faclelor lucire, răzbind prin pînza fină, Răsfrîng o dureroasă lumină din lumină. EMINESCU, O. I 96. ◊ (Poetic) Timpul... Întinde pe creneluri, pe ziduri și pe porți, Din mușchiul de paragini o fină țesătură. MACEDONSKI, O. I 24. ◊ (Adverbial) Obiectul cel mai fin lucrat din cele trei care s-au păstrat din tezaurul de la Conțești. ODOBESCU, S. II 190. 2. De (cea mai) bună calitate. Tutun fin.Ai ghete cu nasturi în picioare și pălărie fină-n cap. SLAVICI, O. I 332. Pe cap prinsese un văl sau maramă de o stofă albă și fină, cu două ace, așa încît plutea pe deasupra părului. BOLINTINEANU, O. 437. ♦ (Rar, despre metale) Curat, pur, neamestecat. Argint fin. Aur fin. 3. Fig. (Despre gînduri, idei) Subtil, ingenios. Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Despre zîmbet) Abia perceptibil. Deprindeau retorica, cu zîmbete fine și gesticulații alese. SADOVEANU, O. VI 411. ♦ (Despre simțuri) Care distinge cele mai subtile nuanțe; foarte sensibil; ager. Gust fin. Miros fin. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. adjectiv fin

fîn n., pl. urĭ (lat. fênum; it. fieno, pv. cat. fe, fr. foin, sp. heno). Ĭarbă cosită și uscată care servește ca nutreț vitelor. Fînu cămileĭ, roșătea. V. pălciană. temporar fîn

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului fin

fin   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fin finul fi fina
plural fini finii fine finele
genitiv-dativ singular fin finului fine finei
plural fini finilor fine finelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z