reduceri si promotii 2018
Definitie ființă - ce inseamna ființă - Dex Online

ființă definitie

ființă f., pl. e (d. a fi). Existență: ființa raseĭ. Pînea [!] noastră cea spre ființă, pînea noastră care ne ține vĭața, pînea cea de toate zilele. Vietate, creatură, animal: acest om e o ființă nesuferită. A lua ființă, a apărea, a se naște, a se înființa. A avea ființă, a fi în ființă, a exista. A da ființă, a înființa, a naște, a produce. Rar. În ființă, în persoana, în carne și oase, el însuși: era el în ființă: în prezență, de față cu: în ființa mea. substantiv feminin ființă

fiínță (fi-in-) s. f., g.-d. art. fiínței; pl. fiínțe substantiv feminin ființă

ființă f. 1. ceeace este, existență: treptat se pierde a neamului ființă AL.; 2. individ viu: ființele omenești; ființa supremă, D-zeu; 3. fig. realitate: n’are ființă pe lume CR.; 4. prezență: cercetarea se face în ființa procurorului. [Tras din a fi]. substantiv feminin ființă

FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. (În opoziție cu lucru) Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. Începînd bătălie cu troianul, deodată simți în el putere și îndîrjire și nu se opri pînă ce nu-l birui, ca pe-o ființă. SADOVEANU, B. 68. Nu poți ciunti dintr-o ființă vie organele absolut necesare vieții. CARAGIALE, O. III 256. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazăm mîngîietor: Floarea, un zîmbet de dulce soare, Sufletul gingaș, un frățior. ALECSANDRI, O. 149. ♦ Om; persoană. Toți, pe gînduri, își închideau în suflet un sentiment vag de milă pentru ființa ceea uitată. BART, E. 177. Gîndeam la toate acele ființe pe care le iubisem. NEGRUZZI, S. I 57. ♦ (Poetic) Făptură. Nici cîntecele, nici ghicitorile nu puteau ajuta pe sărmanii pămînteni: ființa lor era la discreția unei clici nemilostive și lacome. SADOVEANU, C. 130. Toată ființa ta mi-e dragă, că te iubesc, Oană! DELAVRANCEA, A. 59. Ființa i se scu­fundă într-o odihnă profundă, caldă și binefăcătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 102. 2. Existență, viață. În curgerea timpurilor acest popor... și-a păstrat ființa cu limba și datinile. SADOVEANU, E. 24. Înainte de anul acela... nici nu-i bănuisem măcar ființa pe lume. M. I. CARAGIALE, C. 33. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent. Academiile în ființă pe atunci și-au propus să redacteze dicționare explicative. L. ROM. 1953, nr. 2, 23; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. Rămase năuc de bucurie, cînd văzu în ființă toate cele ce îi spusese zîna. ISPIRESCU, L. 235. ◊ Expr. A avea ființă (pe lume) = a exista. De unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? CREANGĂ, P. 194. Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu nepu­tință. EMINESCU, O. I 141. A da ființă = a da viață; a făuri, a concretiza. A fi (sau a sta, mai rar a se ține) în ființă = a exista. Bolta este în ființă și pe zidurile ei se văd nenumărate sculpturi. ODOBESCU, S. III 106. ♦ (Învechit; uneori determinat prin « de față ») Prezență. Popa au încremenit la ființa lui de față. SBIERA, P. 18. Ființa funcționarilor civili și militari... da acestei pri­veliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36. Dar ființa de față a steagului proorocului chiar nu putu încuraja pe ostași. BĂLCESCU, O. II 62. substantiv feminin ființă

FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ◊ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. 3. (Fil.) Temei necesar, autosuficient, perfect, etern, identificat cu Binele și Dumnezeu; cea mai generală proprietate a oricărei realități, formând obiectul cercetării metafizice. – Fi + suf. -ință. substantiv feminin ființă

ființá (a ~) (fi-in-) vb., ind. prez. 3 ființeáză verb ființa

ființà v. a fi în ființă, a exista. verb ființà

FIINȚÁ, ființez, vb. I. Intranz. A exista; a-și desfășura activitatea. [Pr.: fi-in-] – Din ființă. verb ființa

FIINȚÁ, ființez, vb. I Intranz. (Rar) A exista, a fi în ființă. În cadrul redacției noastre, ființează o secție de traducători. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 5/5. verb ființa

ființéz v. intr. (d. ființă). Exist, am ființă. verb ființez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ființă

ființă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ființă ființa
plural ființe ființele
genitiv-dativ singular ființe ființei
plural ființe ființelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z