fiere definitie

fiére s. f. – 1. Lichid amar secretat de ficat, bilă. – 2. Crin-de-pădure (Lilium martagon). – Mr. h’are, megl. h’ieri. Lat. *fĕlem, formă populară în loc de fĕl, fĕllis (Pușcariu 607; Candrea-Dens., 588; REW 3234; DAR), cf. it. fiele (sicil. fieri), prov., cat., port. fel, fr. fiel, sp. hiel. Este cuvînt general folosit (ALR, I, 47). După Bogrea, Dacor., I, 337, numele plantei fierea pămîntului (Erythraea centaurum) trebuie înțeles ca deformare de la *fiara pămîntului ceea ce nu pare sigur. substantiv femininfiere

fiére (fie-) s. f., g.-d. art. fiérii substantiv femininfiere

fiere f. 1. lichid amar, gălbuiu sau verzuiu, secretat de ficat: fierea servă a înlesni digestiunea; 2. fig. amărăciune, necaz; 3. fierea pământului, Bot. potroacă. [Lat. *FELE = clasic FEL]. substantiv femininfiere

fĭére f. (lat. fĕl, *fĕlis îld. fĕllis; it. fiele, pv. cat. pg. fel, fr. fiel, sp. hiel. Cp. cu mĭere). Un lichid foarte amar, galben verziŭ [!], secretat de ficat. Amar ca fĭerea, foarte amar. A plesni fĭerea în tine de cĭudă, de osteneală, a fi foarte încĭudat, ostenit. A-țĭ vărsa fĭerea, a-țĭ descărca furia. Fĭerea pămîntuluĭ, frigurică, potroacă, o plantă medicinală din familia gențianeĭ (erythráea centaurium) întrebuințată ca febrifug, carminativ, stomahic și aperitiv supt numele de hérba centaurii (cu varietatea erythráea pulchélla saŭ ramosissima); altă plantă numită și călbază (marchántia polymórpha). substantiv femininfĭere

FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă¹. ◊ Expr. A vărsa fiere, se zice despre o persoană plină de necaz, de ciudă, de mânie (care se manifestă cu violență). ♦ Fig. Amărăciune, supărare, necaz. 2. (Și în sintagma bășica fierii) Vezicula biliară. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necăjit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pământului = a) plantă erbacee medicinală cu flori roșietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunză (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbuști tropicali și mediteraneeni din care se extrage saburul: a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari și flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă (Aloë succotrina). – Lat. *fele (= fel). substantiv femininfiere

FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă. Una din funcțiunile ficatului este fabricarea bilei (fierea). ANATOMIA 104. Cu oțet și fiere nu se face agurida miere. ◊ Expr. A vărsa fiere = a fi plin de ciudă, de venin. A avea fiere în gură v. gură. ♦ Fig. Amărăciune, necazuri. Plînsul ne-a fost fiere, destinul ne-a fost cîine. TULBURE, V. R. 26. El cupa de fiere golind, S-a dus în amurg șovăind. MACEDONSKI, O. I 197. 2. (Și în forma bășica fierii) Vezicula biliară. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) fierea de necaz = a se supăra tare; a se înfuria. – Pronunțat: fie-. substantiv femininfiere

gențiană f. gen de plante ce cresc pe munți și ale căror rădăcini amare se întrebuințează în medicină: ea se numește vulgar fierea-pământului. substantiv feminingențiană

a-și vărsa fierea / veninul expr. a vorbi cu ură. substantiv femininașivărsafierea

a-și scuipa fierea expr. a vorbi cu ură. substantiv femininașiscuipafierea

!fiérea-pămấntului (plantă) s. f. art., g.-d. art. fiérii-pămấntului substantiv femininfierea-pământului