feudal definitie

FEUDÁL, -Ă adj. Referitor la feudalism, propriu feudalismului; în legătură cu o feudă. ◊ Orânduirea feudală = feudalism. // s.m. Nobil, proprietar al unei feude, care are vasali și care la rândul său este subordonat unui suzeran; feudatar. [Pron. fe-u-, var. feodal, -ă adj. / cf. it. feudale, fr. féodal]. adjectiv feudal

FEUDÁL, -Ă I. adj. referitor la feudal(ism) sau la feudă. ♦ orânduirea ~ă = feudalism. II. s. m. nobil, proprietar al unei feude; feudatar. (< it. feudale, fr. féodal) adjectiv feudal

*feudál, -ă adj. (mlat. feudalis). Relativ la feude saŭ la feudalitate: castel, drept feudal. Adv. În virtutea dreptuluĭ feudal: a administra feudal. – Și feodal (fr. féodal). adjectiv feudal

feudál (fe-u-) adj. m., s. m., pl. feudáli; adj. f. feudálă, pl. feudále adjectiv feudal

feudal a. relativ la feud, sau la feudalitate: drept, castel feudal. adjectiv feudal

FEUDÁL, -Ă, feudali, -e, s. m., adj. 1. S. m. Membru al clasei stăpânitoare în feudalism; mare proprietar de pământ. 2. Adj. Care aparține feudalului (1) sau feudalismului, privitor la feudal sau la feudalism, specific feudalismului. ◊ Orânduire feudală = feudalism. [Pr.: fe-u-] – Din it. feudale, fr. féodal. adjectiv feudal

FEUDÁL¹, feudali, s. m. (În evul mediu) Nobil subordonat unui suzeran și la rîndul său mai mare peste unul sau mai mulți vasali, proprietar al unui domeniu (primit de la suzeran sau acaparat direct de la țăranii liberi aduși în stare de dependență). – Pronunțat: fe-u-. – Variantă: feodál s. m. adjectiv feudal

FEUDÁL², -Ă, feudali, -e, adj. De feudalitate, din epoca feudalității, prezentînd caracterele acestei orînduiri sociale. [Bălcescu] a luptat pentru lichidarea radicală pe cale revoluționară a tuturor privilegiilor feudale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 110. In secolele XI, XII și XIII se întărește organizarea feudală pe teritoriul patriei noastre. IST. R.P.R. 61. ◊ Orînduire feudală = feu­dalism. – Pronunțat: fe-u-. - Variantă: feodal, -ă (D. BOTEZ, F. S. 35, BĂLCESCU, O. I 23) adj. adjectiv feudal