ferment definitie

FERMÉNT s.m. 1. Enzimă. 2. (Fig.) Ceea ce face să nască sau să întrețină pasiunile, dușmăniile; sămânță. // (Și în forma fermento-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) fermentație”, „ferment”. [< fr. ferment, cf. lat. fermentum]. substantiv masculinferment

FERMÉNT¹ s. m. 1. enzimă. 2. (fig.) ceea ce face să nască sau să întrețină pasiunile, dușmăniile; sămânță. (< fr. ferment, lat. fermentum) substantiv masculinferment

FERMENT²(O)- elem. „ferment, fermentație”. (< fr. ferment/o/-, cf. lat. fermentum, drojdie) substantiv masculinferment

*fermént m. și n., pl. e și urĭ (lat. fermentum din fervimentum, d. fervére, a ferbe [!]). Chim. Substanță organică saŭ anorganică care produce fermentațiunea. Fig. Ceĭa ce produce orĭ întreține urile: ferment de discordie. V. aluat, țaĭcă. substantiv masculinferment

fermént s. m., pl. ferménți substantiv masculinferment

ferment n. 1. substanță organică care, pusă în atingere cu o alta, o descompune; 2. fig. ceeace face să nască, ceeace întreține pasiunile: ferment de discordie. substantiv masculinferment

FERMÉNT, fermenți, s. m. (Biol.) Substanță proteică produsă de celule vii sau de microorganisme, care dirijează prin cataliză reacțiile de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, având un rol fundamental în reglarea proceselor metabolice; enzimă. – Din fr. ferment, lat. fermentum. substantiv masculinferment

FERMÉNT, fermenți, s. m. Substanță organică produsă de celule vii sau de microorganisme care provoacă fer­mentațiile. Fermentul berii. ▭ O vorbă, o căutătură, un gest al nostru intră, ca un ferment, ca o sămînță nouă în cîmpul de observație al copilului. VLAHUȚĂ, O. A. 439. ◊ Fig. Vorbele tale intră și se așază în sufletul ei, ca un ferment de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. III 64. substantiv masculinferment