fermecáre s. f., g.-d. art. fermecắrii; pl. fermecắri substantiv femininfermecare
FERMECÁRE s. f. 1. Încîntare spirituală; lucru care încîntă. Și prin mîndra fermecare sun-o muzică de șoapte. EMINESCU, O. I 142. 2. (În basme și în superstiții) Vrajă. substantiv femininfermecare
férmec ș. a., V. farmec, fărmăc-. verb tranzitivfermec
2) fármec, a fărmăcá v. tr. (d. farmec 1 saŭ lat. *pharmăcare [!]. – Fármec, -ecĭ, -ecă, fărmăcăm; să farmece). Est. Vrăjesc, influențez pin [!] farmece. Fig. Fascinez, încînt: muzica te farmecă. – În vest férmec, a fermecá, el férmecă. V. boscorodesc. verb tranzitivfarmec
fermecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fármec, 2 sg. fármeci, 3 fármecă, 1 pl. fermecắm; conj. prez. 3 să fármece verb tranzitivfermeca
fermecà v. 1. a lega prin farmec, a face de dragoste; 2. a încânta: vederea ei l’a fermecat. [Și fărmeca = lat. vulg. PHARMACARE]. verb tranzitivfermecà
FERMECÁ, fármec, vb. I. Tranz. 1. A încânta, a desfăta; a atrage, a ademeni (prin însușiri, aspect, manifestări etc.). 2. (În basme și în superstiții) A face cuiva vrăji, a lega, a transforma etc. pe cineva prin vrăji. [Var.: (pop.) fărmăcá vb. I] – Din farmec. verb tranzitivfermeca
FERMECÁ, fármec, vb. I. Tranz. 1. A încînta, a captiva, a atrage, a ademeni. Glasul lui curgea domol și basmul ne fermeca pe toți ca un cintec frumos. SADOVEANU, O. VII 322. Ascult vîntul cum suflă in pînzele albe și cum șuieră cîteodată așa de dulce, așa de plăcut, că te farmecă. DUNĂREANU, CH. 56. Pe tine te răpește al trestiilor cînt, Îți farmecă auzul bătăile de vînt. PĂUN-PINCIO, P. 45. 2. (În basme și în superstiții) A face cuiva vrăji, a vrăji. Parcă eu l-am fermecat Cu otravă și cu spirt. SEVASTOS, C. 259. -Variantă: fărmăcá (CREANGĂ, P. 164) vb. I. verb tranzitivfermeca
fermecare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | fermecare | fermecarea |
plural | fermecări | fermecările | |
genitiv-dativ | singular | fermecări | fermecării |
plural | fermecări | fermecărilor |