fericire definitie

fericíre f. Starea omuluĭ căruĭa nu-ĭ lipsește nimica și are corpu și sufletu sănătos: fericire perfectă nu există. Noroc, întîmplare plăcută: Ce fericire că te întîlnesc! Ce fericire pe tine! Din fericire, noroc că: Căzuse în apă. Din fericire, i s´a aruncat o scîndură și a scăpat. substantiv feminin fericire

fericíre s. f., g.-d. art. fericírii; pl. fericíri substantiv feminin fericire

fericire f. 1. stare de mulțumire deplină; 2. întâmplare fericită, șansă. substantiv feminin fericire

FERICÍRE, fericiri, s. f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. ◊ Loc. adv. Din fericire = printr-un concurs de împrejurări favorabile. – V. ferici. substantiv feminin fericire

FERICÍRE, fericiri, s. f. Stare de mulțumire intensă și totală determinată îndeosebi de satisfacerea unei năzuinți. Iaca fericirea visată de mai înainte, cum s-a împlinit! CREANGĂ, P. 14. ◊ Loc. adv. Din fericire = printr-o împrejurare favorabilă. ♦ Persoană sau obiect care prile­juiește o asemenea stare. Maică, măiculeana mea, Maică, fericirea mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. substantiv feminin fericire

a o rupe în fericire expr. a avea parte de necazuri, a da de bucluc. substantiv feminin aorupeînfericire

fericí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericésc, imperf. 3 sg. fericeá; conj. prez. 3 să fericeáscă verb tranzitiv ferici

fericì v. 1. a face fericit; 2. a se crede fericit. verb tranzitiv fericì

FERICÍ, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice. verb tranzitiv ferici

FERICÍ, fericesc, vb. IV. Tranz. 1. A considera, a numi, a socoti pe cineva fericit; a felicita. Toată lumea fericește pe Serdici. SAHIA, N. 113. Am fost unanimi în a ferici... pe amicul Manolache de cît noroc a avut și are. CARAGIALE, S. 124. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. Dă-mi voie, dragă, să te sărut și să te fericesc de odorul ce-ai să capeți. ALECSANDRI, T. I 223. ♦ (Învechit) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. Fericim pe izvoditorii cărții romînești. GOLESCU, Î. 21. 2. A face pe cineva fericit. verb tranzitiv ferici

fericésc v. tr. (d. ferice). Fac fericit. Consider fericit: nu ferici pe nimenĭ! – Vechĭ, feríc, a -á, fericesc, socotesc fericit. Ban. Urez. verb tranzitiv fericesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului fericire

fericire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fericire fericirea
plural fericiri fericirile
genitiv-dativ singular fericiri fericirii
plural fericiri fericirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z