feregea definitie

feregeá (feregéle), s. f. – (Înv.) Manta orientală din țesătură fină. – Mr. firige. Tc. ferece (Șeineanu, II, 169; Lokotsch 503; Ronzevalle 123), cf. ngr. φερετζέζ, bg. fereğe. Sec. XVI, înv. substantiv feminin feregea

feregeá f., pl. ele (turc. ferağe, firağe, pop. fereğe). Mantilă cu mînicĭ [!] largĭ pe care o purtaŭ cadînele și în care-șĭ puteaŭ acoperi și fața. substantiv feminin feregea

feregeá s. f., art. feregeáua, g.-d. art. feregélei; pl. feregéle, art. feregélele substantiv feminin feregea

feregeà f. 1. haină largă boierească din șaiu de Angora: vara boierii purtau feregea și iarna contoș GHICA; 2. mantilă de vară din stofă ușoară: cu feregele și binișuri de buhur OD.; 3. (neologism) văl de cadână: pe frunte acoperită cu o feregea subțire AL. [Turc. FEREDJA]. substantiv feminin feregeà

FEREGEÁ, feregele, s. f. 1. Manta ori pelerină din stofă fină și subțire sau din mătase, purtată odinioară de boieri sau de soțiile lor peste îmbrăcămintea obișnuită. 2. Văl cu care femeile musulmane își acoperă fața. – Din tc. ferāce. substantiv feminin feregea

FEREGEÁ, feregele, s. f. 1. Mantilă de stofă sau de mătase scumpă, care se purta odinioară peste îmbră­căminte. Doamna avea lîngă sine patru din slujitoarele sale, învestmîntate în feregele țesute cu fir de aur. SADOVEANU, F. J. 382. Șalurile și feregelele domniței Ralu. FILIMON, C. 149. 2. Vălul cu care femeile musulmane își acoperă fața. Le-a poruncit cadînelor să-și scoată... chipurile de sub feregea. STANCU, D. 215. Apare o ființă din raiul de iubire, Pe frunte-acoperită cu-o feregea subțire. ALECSANDRI, P. III 390. substantiv feminin feregea

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului feregea

feregea   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular feregea feregeaua
plural feregele feregelele
genitiv-dativ singular feregele feregelei
plural feregele feregelelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z