ferecat definitie

férec, a -á v. tr. (d. fer, fĭer cu sufixu -ec, măcar că uniĭ cred că forma veche a făreca și fărăca ne-ar duce la lat. fabricare de unde însă s´ar fi făcut a făureca, ca faur, lăuruscă d. faber, labrusca). Garnisesc cu fer [!] orĭ cu alt metal: ghĭoagă ferecată, car ferecat, icoană ferecată în argint. Leg, întăresc: căruță ferecată cu țeĭe și curmeĭe (adică hodorogită). El ferecă și desferecă, el e tot, el e principalu personagiŭ. V. chĭurasez. verb tranzitivferec

ferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 férecă verb tranzitivfereca

ferecá (férec, ferecát), vb. – 1. A pune obezi la roată. – 2. A pune garnituri de fier. – 3. A întări, a consolida. – 4. A pune în lanțuri. – 5. A încrusta, a face marchetărie. – 6. A placa. – Var. înfereca, înferica. Mr. făric, făricare „a potcovi calul”, megl. firicari. Lat. făbrĭcāre (Candrea-Dens., 571; REW 3294; Capidan, Meglen., 126; DAR; Buescu, RPF, III, 352), cu semantism normal, deoarece „a fabrica” însemna la origine „a lucra fierul”. Meyer, Neugr. St., II, 16 și Pușcariu 597 preferau să plece de la lat. *ferricare. Cuvîntul rom. lipsește la A. Rehmann, Die Geschichte der technischen Begriffe fabrica u. machina in der roman. Sprachen, Münster 1935. – Der. ferecătură, s. f. (garnitură de fier; fiare, lanțuri; placă; montare); desfereca, vb. (a scoate lanțurile). verb tranzitivfereca

ferecà v. 1. a garnisi cu fier, a strânge în cercuri de fier; 2. a îmbrăca cu fier sau cu alt metal: icoana era ferecată cu argint; 3. a înlănțui, a lega în genere: căruța era ferecată cu teie CR. [Lat. FABRICARE]. verb tranzitivferecà

FERECÁ, férec, vb. I. Tranz. 1. A acoperi, total sau parțial, cu metal un obiect de lemn, spre a-i da rezistență și durabilitate; a întări un obiect (de lemn) prin legături metalice. ♦ A îmbrăca un obiect cu plăci din metal prețios, a împodobi ceva cu aur, argint sau pietre scumpe. 2. A lega cu fiare, cu lanțuri, în obezi etc. un om arestat sau condamnat; a încătușa. 3. A încuia, a zăvorî o ușă, o încăpere. ♦ Refl. (Despre oameni) A se închide sau a se izola în casă, fără să (mai) vadă pe nimeni. 4. A bate cu ciocanul pietrele de moară spre a le face crestături, șanțuri, zimți. ♦ A face zimți pe muchea unei monede; a zimțui. – Lat. fabricare (apropiat de fier). verb tranzitivfereca

FERECÁ, férec, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la obiecte de lemn) A acoperi, total sau parțial, cu metal (în special cu șine) spre a-i da rezistență și durabilitate; a întări prin legături metalice. Fierarul ferecă roata. ▭ Vara, braga și limonada sînt purtate... în donițe ferecate frumos cu cercuri de alamă și țintuite cum se cuvine. V. ROM. septembrie 1953, 25. ♦ (Cu privire la anumite obiecte prețioase, urmat de determinări introduse prin prep. « cu » sau « în ») A îmbrăca cu metal prețios, a împodobi cu argint, aur și pietre scumpe. A pus pe covor... cartea... legată în piele de crocodil și ferecată cu argint. SADOVEANU, D. P. 172. Mă jur... să ferec cu argint icoana ta. NEGRUZZI, S. I 15. 2. (Cu privire la oameni) A pune în fiare, a lega cu lanțuri, a încătușa. M-a legat, De un stîlp m-a ferecat. RETEGANUL, P. I 48. Cei panțiri descăleca, Pe romîn îl fereca, La Vaslui îl aducea Și la domnul mi-l ducea. ALECSANDRI, P. P. 169. ◊ Fig. Fărîmați... zăvoare Care vă ferecă sufletul, gleznele. DEȘLIU, G. 28. În lanțuri de imagini duiosul vis să-l ferec, Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec. EMINESCU, O. I 232. 3. (Cu privire la pietrele de moară) A bate cu cio­canul spre a-i scoate zimți (ca să zdrobească mai ușor grăunțele). ♦ (Cu privire la bani) A zimțui. 4. (Cu privire la uși; p. ext. la încăperi) A încuia, a zăvorî. verb tranzitivfereca