feleluí, feleluiesc, (feleli), vb. intranz. – A răspunde (cuiva), a comenta: „Cine ști', poate citi, / La dor a felelui” (Calendar 1980: 62). – Din magh. felelni (MDA). verbfelelui
felelui verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)felelui | feleluire | feleluit | feleluind | singular | plural | ||
feleluind | feleluiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | feleluiesc | (să)feleluiesc | feleluiam | feleluii | feleluisem | |
a II-a (tu) | feleluiești | (să)feleluiești | feleluiai | feleluiși | feleluiseși | ||
a III-a (el, ea) | feleluiește | (să)feleluiai | feleluia | felelui | feleluise | ||
plural | I (noi) | feleluim | (să)feleluim | feleluiam | feleluirăm | feleluiserăm | |
a II-a (voi) | feleluiți | (să)feleluiți | feleluiați | feleluirăți | feleluiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | feleluiesc | (să)feleluiască | feleluiau | feleluiră | feleluiseră |