fecior definitie

fecĭór m. (dim. d. făt orĭ d. lat. fetiolus, dim. d. fêtus, făt). Fiŭ, băĭat: fecĭor de boĭer, de domn. Flăcăŭ, adolescent (Trans.). Servitor, valet orĭ lacheŭ: fecĭor boĭeresc. Fecĭor de suflet (vechĭ), copil adoptiv. Fecĭor de banĭ gata, fiŭ de părințĭ bogațĭ. Fecĭor (saŭ puĭ) de lele, bastard, (fig.) ștrengar, berbant [!]. – În est fi-. substantiv masculinfecĭor

feciór (pop.) s. m., pl. fecióri substantiv masculinfecior

fecior m. 1. fiu: Doamna născu doi feciori; 2. flăcău: fecior de neam, fecior de bani-gata; 3. slugă: fecior în casă; 4. soldat: feciori de oaste. [Lat. *FETIOLUS (din FETUS; v. făt). ║ a. fecioresc (poetic): mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară EM. substantiv masculinfecior

FECIÓR, feciori, s. m. 1. Fiu; băiat (în raport cu părinții săi). 2. Bărbat tânăr, neînsurat; flăcău. 3. Servitor la casele boierești; valet, camerier, lacheu. ◊ Fecior boieresc = slujbaș pe moșia unui boier, care supraveghea munca la câmp; vătaf, isprăvnicel, logofăt. [Var.: (reg.) ficiór s. m.] – Lat. *fetiolus sau din făt + suf. -ior. substantiv masculinfecior

FECIÓR, feciori, s. m. 1. Fiu; băiat. Mama și feciorul se aflau mai împăcați. C. PETRESCU, A. 397. A fost odată un împărat ș-o împărăteasă, care aveau trei feciori. CARAGIALE, P. 111. Și cine ești tu ? – Feciorul tătîne-meu. ALECSANDRI, T. I 444. M-ai făcut, maică, fecior, Să fiu tatii d-ajutoriu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. ◊ Fecior de bani gata v. ban¹. 2. Flăcău. Se adunaseră toți feciorii care urmau a se duce la regimentele lor. SADOVEANU, M. C. 62. În lan erau feciori și fete, Și ei cîntau o doină-n cor. COȘBUC, P. I 176. Copiii... n-au murit, ci acum sînt feciori mari. RETEGANUL, P. II 37. ◊ (Cu aluzie la calitățile de vitejie și curaj, legate de noțiunea de « fecior ») Fecioru, care-i fecior, Doarme pe pămîntul gol; Dar tu, bade Ionaș, Tot în pene ai sălaș, Ca un pui cînd îl ingrași ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 460. 3. (Uneori determinat prin « de (sau în) casă ») Servitor la casele boierești; valet. Fanarul oamenilor de rînd este de hîrtie, cu o singură lumină; cei bogați umblă cu un fanar de sticlă cu trei lumini, pe care îl poartă un fecior ce merge înainte. BOLINTINEANU, O. 287. Fecior! dă-mi șipul cu eau-de-cologne! NEGRUZZI, S. I 63. ◊ Fecior boieresc = slujbaș pe moșia unui boier, care supraveghea munca la cîmp; vătaf, isprăvnicel, logofăt. [Boierul] a pus înadins pe feciorii boierești să-mi caute pricină. CREANGĂ, A. 158. – Variantă: (regional) ficiór (RUSSO, O. 24) s. m. substantiv masculinfecior

feciór (fecióri), s. m. – 1. (Înv.) Copil. – 2. Băiat, tînăr, flăcău. – 3. Servitor, valet. – Mr., megl. fițor, istr. fețor. Lat. *fĕtĭolus, dim. de la fĕtus (Pușcariu 593; Candrea-Dens., 561; REW 3273; DAR), sau mai probabil der. internă de la făt › *fetcior sau *fetșor. Folosirea sa este generală, cf. ALR, 187. – Der. fecioară, s. f. (fată virgină), istr. fețǫre (după Pușcariu 594 și DAR, din lat. *fĕtĭola); feciorandru, s. m. (flăcău); feciorariță, s. f. (rar, Trans., fată bărbătoasă); feciorelnic, adj. (virginal); fecioresc, adj. (virginal; Trans., propriu băieților); feciorește, adv. (în mod feciorelnic); feciori, vb. (înv., a trăi în mod cast; Trans., a duce viață de copil); feciorică, s. f. (plantă, Herniaria glabra); feciorie, s. f. (virginitate; Trans., tinerețe); feciorime, s. f. (Trans., mulțime de feciori); desfeciori, vb. (a deflora, a dezvirgina). – Din rom. provin alb. fičor (Jokl, RF, II, 246), bg. fičor (Capidan, Raporturile, 195), mag. ficsor (Edelspacher 14; Candrea, Elemente, 407). substantiv masculinfecior