favor definitie

FAVÓR s.n. v. favoare. substantiv neutrufavor

*favór n., pl. urĭ (it. favore, ca color d. colore). Favoare. Pl. Avantaje, foloase, privilegiĭ: a acorda cuĭva favorurĭ. substantiv neutrufavor

FAVÓR s. n. v. favoare. substantiv neutrufavor

FAVÓR s. n. v. favoare. substantiv neutrufavor

FAVOÁRE, favoruri, s. f. Avantaj acordat cuiva, cu preferință față de alții; dovadă deosebită de bunăvoință față de cineva; hatâr. ◊ Bilet de favoare = bilet pe baza căruia se poate intra, gratuit sau cu reducere, la un spectacol. ◊ Expr. În favoarea (cuiva) = în avantajul, în folosul (cuiva). [Var.: (înv.) favór s. n.] – Din fr. faveur. substantiv neutrufavoare

FAVOÁRE, favoruri, s. f. Avantaj acordat cuiva cu preferință față de alții, dovadă deosebită de bunăvoință față de cineva; hatîr. V. concesie. Acum sîntem prieteni, îți pot cere o favoare. IBRĂILEANU, A. 138. ◊ (Ieșit din uz) Bilet de favoare = bilet de intrare gratuit sau cu reducere la un spectacol. ◊ Expr. În favoarea (cuiva) = în avantajul, în folosul, de partea (cuiva). Fiecare nou succes al marelui popor chinez aduce în mod firesc după sine o schimbare a raportului de forțe pe arena internațională în defavoarea imperialismului și în favoarea socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 67. – Pronunțat: -voa-. – Variantă: (învechit) favór (ALECSANDRI, T. 1103, NEGRUZZI, S. I 143, ALEXANDRESCU, M. 80) s. n. substantiv neutrufavoare