faur definitie

credit rapid online ifn

fáur (fáuri), s. m.1. Fierar. – 2. Varietate de gîndac (Elater segetum). – Mr. favru, favur, istr. fǫwru. Lat. fāber (Pușcariu 590; Candrea-Dens., 569; REW 3231; DAR); cf. it. fabbro, prov. faure, fr. fèvre, v. sp. fabro.Der. făurar, s. m. (fierar); făurăreasă, s. f. (nevastă de fierar); făurărie, s. f. (fierărie); făurărit, s. n. (fierărie, meseria de fierar); făuri, vb. (a forja; a făuri, a crea, a inventa), care, după Pușcariu 592 și Candrea-Dens., 570, reprezintă lat. făbrῑre; făurie, s. f. (forjă); făuriște, s. f. (forjă); făuriță, s. f. (nevastă de fierar). substantiv masculinfaur

fáur2 s.m. 1 (înv.) Fierar (1). ◊ Expr. A cumpăra cărbuni de la faur = a cumpăra scump marfă (la mâna a doua). A se învăța ca faurul cu scânteile v. învăța. 2 (în basme) Faurul pământului = fierar cu puteri supranaturale, care face obiecte vrăjite. 3 (entom.) Gândac lungăreț și subțire, păros, de culoare castanie (Elater segetum). • pl -i. / lat. fabrum. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007) substantiv masculinfaur

credit rapid online ifn

1) fáur m. (lat. faber, it. fabbro, pv. faure, fr. fèvre, vsp. fabro. V. fabrică. Cp. cu staul). Bibl. 1683. Ferar. – Azĭ rar făurár (după ferar). substantiv masculinfaur

2) Fáur m. V. Februariŭ. substantiv masculinfaur

fáur1 (februarie) (pop.) s. m., g.-d. lui fáur substantiv masculinfaur

fáur2 (fierar, gândac) s. m., pl. fáuri substantiv masculinfaur

faur m. 1. meșter fierar: timp, al lumii faur AL. 2. fig. plăsmuitor: faur de cârciocuri AL. [Lat. FABRUM]. ║ a. meșter: să prindeți o coțofană faură ISP. substantiv masculinfaur

Faur m. V. Făurar. substantiv masculinfaur

FÁUR1 s. m. (Pop.) Februarie. – Din făurar1 (derivat regresiv). substantiv masculinfaur

FÁUR2, fauri, s. m. 1. (Înv.) Fierar. 2. Denumire dată insectelor din familia elateridelor, cu corpul lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie. – Lat. faber, -bri. substantiv masculinfaur

FÁUR1 s. m. (Regional și poetic) Februarie, făurar2. Cruntul muget e viscolul din faur. COȘBUC, P. II 185. – Pronunțat: fa-ur. substantiv masculinfaur

FÁUR2, fauri, s. m. (Regional și arhaizant) Fierar. Faurul să meșteșugească o criță moale. SADOVEANU, N. F. 77. Deci să poruncești domnia-ta faurilorbată degrabă o sută douăzeci de potcoave. id. F. J. 426. Acest faur, fiind cel mai meșter de pe pămînt, era și năzdrăvan. ISPIRESCU, L. 220. ◊ (Poetic) Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. – Pronunțat: fa-ur. substantiv masculinfaur

*Februáriŭ m. (lat. februarius, d. februare, a curăța, a depura). A doŭa lună a anuluĭ, aceĭa care primește ziŭa intercalară a anilor bisextili. – Ob. Februarie și (după ngr. Fevruários) Fevruarie. Vechĭ Făurar și Feurar. Lit. și Fáur (după faur 1). substantiv masculinfebruariŭ

FAUR-MÁUR s. n. Meșter-grindă. substantiv masculinfaur-maur

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluifaur

faur  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular faur faurul
plural fauri faurii
genitiv-dativ singular faur faurului
plural fauri faurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z