fasole definitie

fasóle s. f. – 1. Plantă erbacee cultivată pentru păstăile ei comestibile (plantă și păstaie). – 2. Mîncare de fasole. – 3. (Pop.) Dinți. – Mr. făsul’u, megl. făsul’. Ngr. φασόλι (Meyer 110; Berneker 280; Philippide, II, 712; Ronzevalle 124; Vasmer, Gr., 58), cf. tc. fasulye, alb. fasulj, bg. fasul, calabr. fasolu. Numeroase var. locale: fasolă, fasulă (‹ ngr. φασούλι), fasule, (Trans. de Nord), fansule, (Banat, Olt.), făsui (Trans. de Vest), făsaică, (Banat., Trans.), păsulă, păsui (‹ sb. pasidj, mag. paszulya). Der. fasoliște, s. f. (plantație de fasole); fasolică, s. f. (varietate de măzăriche sălbatică, Latyrus tuberosus); fasoli, vb. refl. (a face fasoane, a se fandosi), de la fasole 3, prin încrucișare cu fason (explicație dată de DAR; cf. însă pol. fasoły „strîmbătură, schimonoseală”, din germ. faseln „a ieși de pe făgaș”); fasoleală, s. f. (fasoane); fasolit, adj. (fandosit). substantiv femininfasole

FASÓLE, (rar) fasole, s. f. 1. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cultivată pentru păstăile și pentru semințele sale, folosite în alimentație (Phaseolus vulgaris). 2. Păstaia plantei descrise mai sus, de culoare verde sau galbenă; fiecare dintre boabele albe, roșietice sau pestrițe care se află în interiorul păstăii. 3. Mâncarea preparată din fructul plantei (boabe sau păstăi). [Var.: (reg.) făsúle, fasúle, (1, 2) fasólă, fasúlă, păsúlă s. f., făsúi s. m.] – Ngr. fasoli. substantiv femininfasole

fasólă f., pl. e (rut. fasólĕa, rus. fasóli, it. fagiolo, -uolo, fasolă, lat. faséolus și phaséolus, dim. d. phasélus, un fel de fasole și „corăbioară lungăreață”, d. vgr. pháselos și phaséolos, id.). O legumă agățătoare din neamu bobuluĭ, originară din America de Sud (phaséolus vulgaris, multiflórus orĭ coccineus). Fig. Iron. A-țĭ arăta fasolele, a-țĭ arăta dințiĭ, a rîde (cînd nu trebuĭe). Fasole, f. col. fără pl. (ca mazăre, linte): a pune fasolea la fert [!]. Fasole oloagă, un fel de fasole mică, fr. flageolet (phaséolus nanus). – În Olt. fasúle, f., și făsúĭ m., pl. tot așa (sîrb. fasulj, ung. fuszuly), în nord faŭzóle, f. fără pl. (pol. fazol). substantiv femininfasolă

fasóle s.f. sg. 1 (bot.) Plantă erbacee anuală, din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole mari, păroase, cu florile albe, roz sau roșii, cultivată pentru păstăile și semințele sale, folosite în alimentație (Phaseolus vulgaris). ◊ (urmat de determ. care indică specia sau varietatea) Fasole de arac. Fasole fideluță. Fasole franțuzească. Fasole galbenă. Fasole grasă. Fasole lată. Fasole pestriță. Fasole roșie. Fasole verde. ◊ Fasole țucără v. țucăr. ◊ Expr. (pop.; fam.) A bate (sau a da) ca la (sau în) fasole = a bate foarte tare. (pop.) A nu avea (sau a nu-i fi) fasolea fiartă = a se înșela. 2 (bot.) Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole ovale, cu florile mari, roșii și albe, dispuse în raceme, cultivată ca plantă ornamentală (Phaseolus multiflorus). 3 (bot.) Păstaia fasolei (1), de culoare verde sau galbenă, care este comestibilă. 4 (bot.) Fiecare dintre boabele care se află în interiorul păstăii de fasole. 5 (culin.) Mâncare preparată din păstăi sau din boabe de fasole. 6 Compuse: (bot.) fasole japoneză (sau -soia) (Glycine hispida); fasole-sălbatică = brusture negru (Symphytum cordatum). 7 Fig. (pop.; fam.) Dinte. ◊ Expr. A-și arăta (sau a-și rânji, a-și beli) fasolea (sau fasolele) = a râde. • pl.-e și (reg.) fasólă, fasúlă, fasúle, făsúle, păsúlă s.f., făsúi s.m./ <ngr.φασόλα, φασόλι. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007) substantiv femininfasole

fasóle s. f., g.-d. art. fasólei substantiv femininfasole

fasole f. 1. plantă din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, se cultivă pentru trebuințe culinare (Phaseolus); 2. teaca sau păstaia ei din care se fac bucate. [Rus. FASOLĬ]. substantiv femininfasole

FASÓLE s. f. 1. Plantă erbacee anuală din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole mari, păroase, cu flori albe, alb-verzui, roz sau roșii, cultivată pentru păstăile și pentru semințele sale folosite în alimentație (Phaseolus vulgaris). 2. Păstaia fasolei (1), de culoare verde sau galbenă; fiecare dintre boabele care se află în interiorul acestei păstăi. 3. Mâncare preparată din păstăile (cu boabe) sau din boabele de fasole (1). [Var.: (reg.) făsúle, fasúle s. f.] – Din ngr. fasóli. substantiv femininfasole

fasólă f., pl. e (rut. fasólĕa, rus. fasóli, it. fagiolo, -uolo, fasolă, lat. faséolus și phaséolus, dim. d. phasélus, un fel de fasole și „corăbioară lungăreață”, d. vgr. pháselos și phaséolos, id.). O legumă agățătoare din neamu bobuluĭ, originară din America de Sud (phaséolus vulgaris, multiflórus orĭ coccineus). Fig. Iron. A-țĭ arăta fasolele, a-țĭ arăta dințiĭ, a rîde (cînd nu trebuĭe). Fasole, f. col. fără pl. (ca mazăre, linte): a pune fasolea la fert [!]. Fasole oloagă, un fel de fasole mică, fr. flageolet (phaséolus nanus). – În Olt. fasúle, f., și făsúĭ m., pl. tot așa (sîrb. fasulj, ung. fuszuly), în nord faŭzóle, f. fără pl. (pol. fazol). substantiv femininfasolă

FASÓLE, (rar) fasole, s. f. 1. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cultivată pentru fructele și se­mințele sale folosite în alimentație (Phaseolus vulgaris). Dorul la voinic sărac Ca fasolea pe arac. TEODORESCU, P. P. 276. ◊ Fasole-oloagă v. olog. Fasole-țucără v. țucără. 2. Păstaia plantei descrise mai sus, de culoare verde sau galbenă; boabele albe, roșiatice sau pestrițe, care se află în interiorul păstăii. Fasole verde. Fasole boabe. ▭ Ce e în sacul ăla marele ? – Ei, dară ce nu e; aia întreabă-mă; mă­lai, fasole, pastramă, pește sărat, ceapă, ardei, usturoi. ISPI­RESCU, L. 268. ♦ Fig. (La pl.; glumeț) Dinți. Gura logofătului n-are buze. De aceea i se văd totdeauna fasolele. STANCU, D. 190. 3. Mîncarea preparată din fructul plantei (boabe sau păstăi). De la oala cu fasole mîncată împreună cu argații, trecu la lapte dulce, la smîntînă. CAMILAR, TEM. 64. – Variante: (regional) fasólă (ȘEZ. IV 110), fasúlă, fasúle, făsúle (SBIERA, P. 10), păsúlă (BIBICESCU, P. P. 53) s. f., făsúi (TEODORESCU, P. P. 315), păsúi s. m. substantiv femininfasole

fasólă (= fasole) s. f. (pl. fasole) substantiv femininfasolă

FASÓLĂ s. f. v. fasole. substantiv femininfasolă

FASÓLE, (rar) fasole, s. f. 1. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cultivată pentru fructele și se­mințele sale folosite în alimentație (Phaseolus vulgaris). Dorul la voinic sărac Ca fasolea pe arac. TEODORESCU, P. P. 276. ◊ Fasole-oloagă v. olog. Fasole-țucără v. țucără. 2. Păstaia plantei descrise mai sus, de culoare verde sau galbenă; boabele albe, roșiatice sau pestrițe, care se află în interiorul păstăii. Fasole verde. Fasole boabe. ▭ Ce e în sacul ăla marele ? – Ei, dară ce nu e; aia întreabă-mă; mă­lai, fasole, pastramă, pește sărat, ceapă, ardei, usturoi. ISPI­RESCU, L. 268. ♦ Fig. (La pl.; glumeț) Dinți. Gura logofătului n-are buze. De aceea i se văd totdeauna fasolele. STANCU, D. 190. 3. Mîncarea preparată din fructul plantei (boabe sau păstăi). De la oala cu fasole mîncată împreună cu argații, trecu la lapte dulce, la smîntînă. CAMILAR, TEM. 64. – Variante: (regional) fasólă (ȘEZ. IV 110), fasúlă, fasúle, făsúle (SBIERA, P. 10), păsúlă (BIBICESCU, P. P. 53) s. f., făsúi (TEODORESCU, P. P. 315), păsúi s. m. substantiv femininfasole

a bate pe cineva ca la fasole expr. a bate (pe cineva) foarte tare. substantiv femininabatepe

a da cu mucii-n fasole expr. (vulg.) a face o gafă. substantiv femininadacumuciinfasole