farmec definitie

fármec (fármece), s. n. – 1. Vrajă, vrăjitorie. – 2. Calități care atrag, șarm. – Var. (înv.) farmăc. Mr. fărmác „venin”. Gr. φάρμαϰον „venin”, direct (Murnu 24; Diculescu 474), sau prin intermediul lat. pharmacum (Philippide, Principii, 18; Pușcariu 583; Candrea-Dens., 551; REW 6462; DAR; Rosetti, I, 166; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), mr., direct din ngr., cf. alb., bg. farmak „venin”. Der. fermeca, vb. (a vrăji; a încînta; a seduce, a fascina); fermecător, adj. (încîntător, seducător); fermecător, s. m. (vrăjitor, vraci); fermecătoreasă, s. f. (vrăjitoare); fermecătoresc, adj. (ca vrăjitorii); fermecătorie, s. f. (vrajă, farmece); fermecătură, s. f. (vrajă, magie). – Der. neol. farmacie, s. f., din fr.; farmacist, s. m., din fr. substantiv neutrufarmec

fármec s. n., (vrăji) pl. fármece substantiv neutrufarmec

FÁRMEC, farmece, s. n. 1. Procedeu folosit de oamenii superstițioși în credința că pot influența desfășurarea nor­mală a lucrurilor, cu ajutorul unor pretinse « forțe supra­naturale »; putere de a fermeca, de a vrăji; vrajă, vră­jitorie. Dascălul Sindipa, ca un vrăjitor egiptean ce se află... a încuiat cu farmec glasul coconului. SADOVEANU, D. P. 28. Farmecul să piară, Răul să se stingă, Vrajele să strîngă Firicele coapte: Ceasul rău de noapte; Dragostea copilei, Ceasul rău al zilei! COȘBUC, P. II 149. Tu nu cunoști puterea acestei trestioare; prin farmecul ei am scăpat de toate nevoile. ALECSANDRI, T. I 436. ◊ Expr. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, deodată, pe neaș­teptate. Natura întreagă își schimbase coloarea; peste noapte totul se prefăcuse ca prin farmec. BART, E. 308. Ca prin farmec peri izvorul și copacii. EMINESCU, N. 16. 2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care produce admirație, atracție, încîntare. Fata avea un farmec în fiecare mișcare potolită și-n fiecare vorbă cuminte pe care o rostea din cînd în cînd. SADOVEANU, O. IV 48. Zările, de farmec pline, strălucesc în luminiș. COȘBUC, P. I 47. Iubire e în razele de soare Și farmec în a codrului fanfară. VLAHUȚĂ, O. A. 84. Lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui și pasă de te du în loc strein și așa depărtat. CREANGĂ, A. 118. ♦ Desfătare, plăcere, încîntare. Ne-am căsătorit. Eram fericiți. Am simțit atunci farmecul vieții în doi. BART, E. 223. Cînd murgul serii începe a se destinde treptat preste pustii, farmecul tainic al singură­tății crește și mai mult în sufletul călătorului. ODOBESCU, S. III 17. – Pl. și: fermece (ȘEZ. III 32), (s. m.) farmeci (TEO­DORESCU, P. P. 374). substantiv neutrufarmec

1) fármec n., pl. e (lat. phármacum, d. vgr. phármakon, medicament, venin, la pl. „farmece”. V. farmacie). Est. Pl. Fărmăcătorie [!], vrajă, oare-care micĭ obĭecte și substanțe descîntate crezînd că așa veĭ face altuĭa un răŭ saŭ un bine: a face farmece. Fig. Încîntare, grație, atracțiune irezistibilă: farmecu frumusețiĭ. Ca pin [!] farmec, ca pin minune, îndată (vorbind de o schimbare). – În nord farmăc, pl. ăce și ece. Vechĭ și farmăcă, f., pl. ăcĭ. Și azĭ în est pl. f. farmecĭ. În vest pl. n. farmece. V. fapt și făcut 1. substantiv neutrufarmec

fármec, farmece, s.n. – (mag.) Vrajă: „Operația, acțiunea sau ceremonia săvârșită în scop de a face cuiva un bine sau un rău, cu ajutorul unor forță supranaturale, de care dispune o anumită persoană, în relațiuni cu spiritele necurate” (Gorovei 1931: 128). – Lat. pharmecum. substantiv neutrufarmec

farmec s.n. 1 (în basme și superstiții) Transformare miraculoasă a lucrurilor, a ființelor în urma unei vrăji; (înv., pop.) fermecătură. ♦ Totalitatea mijloacelor și formulelor magice folosite pentru transformarea miraculoasă a lucrurilor, a ființelor, pentru lecuire etc.; vrăjitorie. ◊ Loc.adv. Ca prin farmec = a) într-un mod miraculos; b) pe neașteptate, dintr-odată. 2 (pop.) Practică ocultă de invocare a unor forțe supranaturale (malefice), cu scopul de a influența soarta cuiva; consecințele utilizării acestor practici; vrajă, magie. Farmecul să piară, Răul să se stângă, Vrajele să strângă (COȘB.). 3 Fig. Calitatea de a atrage, de a încânta pe cineva. Fata avea un farmec în fiecare mișcare potolită (SADOV.) ♦ Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, care atrage pe cineva. Lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui (CR.). ♦ Încântare, plăcere pe care o simte cineva în fața unui lucru extraordinar. Am simțit atunci farmecul vieții în doi (BART). • pl. -ce. și (înv.) farmăc s.n., farmăcă s.f. / lat. pharmacum. substantiv neutrufarmec

farmec n. 1. formulă sau operațiune magică: farmecele sunt leacuri băbești; 2. fig. efectul magiei, atracțiune irezistibilă: farmecul frumuseții; 3. desfătare: dulce farmec a vieții călătoare AL. [Lat. vulg. PHARMACUM, leac și farmec, medicul și vrăjitorul fiind una și aceeaș persoană (v. vraciu)]. substantiv neutrufarmec

FÁRMEC, farmece, s. n. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloc magic folosit pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ◊ Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neașteptate, dintr-dată. 2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, atrage pe cineva. Farmecul pădurii. ♦ Desfătare, plăcere, încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru fermecător. – Lat. pharmacum. substantiv neutrufarmec

a avea farmece în labă expr. (intl.) a fi foarte îndemânatic la furtul din buzunare substantiv neutruaaveafarmeceînlabă