fariseu definitie

fariséu (fariséi), s. m. – 1. Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei. – 2. Om ipocrit, fățarnic. Gr. φαρισαïος, prin intermediul sl. farisĕi. Sec. XVI. – Der. fariseean, adj. (înv., de fariseu), din sl. farisĕjaninŭ; farisesc, adj. (de fariseu); fariseește, adv. (în mod ipocrit); fariseism, s. n., din fr. pharisaïme. substantiv masculinfariseu

fariséu s.m. 1 (la vechii evrei) Membru al unei grupări politico-religioase din Iudeea (apărută în sec. 2 î.Hr.) care reprezenta interesele populației orășenești înstărite și care respecta strict legea lui Moise, punând un accent exagerat (considerat adesea ipocrit) pe formele exterioare ale ritualului religios; fariseean. ◊ Duminica vameșului (și a fariseului) v. vameș. ◊ Compar. Ian taci, mă femeie,... nu mai face și tu atâta vorbă, ca fariseul cel fățarnic (CR.). 2 Fig. Om ipocrit, fățarnic, prefăcut. • pl. -ei. / <sl. veche фарнсєн, фарнсѢн, gr. φαρισαĩος substantiv masculinfariseu

fariséu s. m., art. fariséul; pl. fariséi, art. fariséii substantiv masculinfariseu

fariseu m. 1. membrul unei secte judaice care făcea paradă de pietate exterioară; 2. fig. ipocrit: cu fariseul cel fățarnic CR. substantiv masculinfariseu

*fariséŭ m. (mgr. fariséos [scris -saîos], d. vgr. pharisaîos, care vine d. ebr. ferușim, deosebițĭ, aramaic parșî; vsl. fariseĭ; lat. pharisaeus. Cp. cu troheŭ). La vechiĭ Jidanĭ, membru al partidului popular și național, care afecta o mare virtute. Fig. Mare ipocrit. – L. V. și fariseĭ (după vsl.). Voc. -éule și eĭe. – Supt [!] un rigorizm aparent, fariseiĭ îșĭ ascundeaŭ cele maĭ marĭ vițiĭ. Hristos, demascîndu-ĭ, îșĭ atrase ura lor. Unindu-se cu mariĭ preuți [!], eĭ instigară poporu contra luĭ și făcură să fie condamnat la răstignire. De atuncĭ, fariseŭ a ajuns să însemne „mare ipocrit”. V. saducheŭ. substantiv masculinfariseŭ

FARISÉU, farisei, s. m. 1. Membru al unei grupări minoritare active în cadrul iudaismului palestinian până la căderea Ierusalimului, a cărui trăsătură distinctivă era respectarea strictă a Legii scrise și a vechilor tradiții orale iudaice. 2. Fig. Om ipocrit, fățarnic, prefăcut. – Din sl. fariseĭ. substantiv masculinfariseu

FARISÉU, farisei, s. m. Membru al unei grupări politico-religioase, la vechii evrei, care reprezenta inte­resele populației orășenești și care se caracteriza prin fanatism ipocrit și formalism exagerat în îndeplinirea ritualului religios. Ian taci, mă femeie... nu mai face și tu atîta vorbă, ca fariseul cel fățarnic. CREANGĂ, A. 17. ♦ Fig. Om ipocrit, fățarnic. Socot fariseii pe-altarul credinței Simbria de peste ocean. FRUNZĂ, S. 31. Să trăiască Romînia... C-a ucis de veci robia Și cumpliții farisei. BOLLIAC, O. 188. substantiv masculinfariseu