faringe definitie

FARÍNGE s.n. Partea superioară a esofagului. [Cf. fr., gr. pharynx]. substantiv neutrufaringe

FARÍNGE s. n. partea superioară a esofagului. (< it. faringe, după fr. pharynx) substantiv neutrufaringe

farínge s.n.sg. (anat.) Canal musculos și membranos, de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care face să comunice cavitatea bucală cu esofagul, pe de o parte, și fosele nazale cu laringele, pe de altă parte, fiind locul de încrucișare a căilor respiratorii (aeriene) cu calea digestivă. • / <it. faringe; cf. fr. pharynx, gr. ςάρυγξ. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007) substantiv neutrufaringe

*farínge n., pl. tot așa, ca și laringe și nume (vgr. phárygx, phárygkos, f.). Anat. Înghițitoarea, partea de sus a esofaguluĭ. substantiv neutrufaringe

farínge s. n., pl. farínge substantiv neutrufaringe

faringe n. V. farinx. substantiv neutrufaringe

FARÍNGE, faringe, s. n. (Anat.) Canal membranos și musculos de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care urmează cavității bucale și prin care aerul trece în trahee, iar alimentele, în esofag. – Din it. faringe. Cf. fr. pharynx. substantiv neutrufaringe

FARÍNGE s. n. Partea superioară a esofagului care constituie locul de trecere a bolului alimentar din gură în tubul digestiv. V. gîtlej. substantiv neutrufaringe