farafastâc definitie

farafastîc (farafastấcuri), s. n. – 1. Fleac, bagatelă. – 2. Moft, capriciu, fasoane. Tc. falan-fistik (Iogu, GS, IV, 384), probabil încrucișat cu ngr. φαραφᾶς „fanfaron” (Cihac, II, 576; DAR), sau cu vreo intenție expresivă (cf. Iordan, BF, II, 189). substantiv neutrufarafastîc

farafastâc, farafastâcuri s. n. (peior., de obicei la pl.) 1. podoabă sau ornament fără valoare 2. capriciu, moft substantiv neutrufarafastâc

falafastî́c, și (maĭ des) farafastî́c n., pl. urĭ (turc. pop. falan fystyk, lit. filan fystyk, asta și aceĭa). Pl. Mofturĭ, alintăturĭ: ĭa nu maĭ umblațĭ cu farafastîcurĭ și plecați odată! Zorzoane, fleacurĭ: rochie cu farafastîcurĭ. – Forma fala- în rev. I. Crg. 2, 134, și Ion Adam în ziaru Minerva, 26 Apr. 1911, 4, 5. substantiv neutrufalafastîc

farafastî́c, V. falafastîc. substantiv neutrufarafastîc

farafastấc (fam.) s. n., pl. farafastấcuri substantiv neutrufarafastâc

farafastic n. Mold. 1. pl. mofturi: m’am săturat de toate farafasticurile d'tale AL.; 2. pl. dichisuri femeiești; 3. Tr. horbote. [Origină necunoscută]. substantiv neutrufarafastic

FARAFASTẤC, farafastâcuri, s. n. (Fam. și peior.; de obicei la pl.) 1. Podoabă sau ornament fără valoare, inutil. 2. Moft, capriciu, fason. – Cf. ngr. farafás „fanfaron”. substantiv neutrufarafastâc

FARAFASTÎ́C, farafastîcuri, s. n. (Învechit și fami­liar; mai ales la pl.) 1. Ornamente fără valoare, zorzoane, nimicuri, fleacuri. De aș avea nenorocirea să aib în numele și porecla mea atîte farafastîcuri, nu mi-aș mai scoate obrazul printre oameni. NEGRUZZI, S. I 260. 2. Mofturi, fasoane. Ceaurescu, plictisit de ceea ce socoate el că sînt farafastîcuri, își ciupește mereu barba, disprețuitor. CAMIL PETRESCU, O. I 295. Cucoană Gahiță, m-am săturat... de toate farafastâcurile d-tale. ALECSANDRI, T. 1016. substantiv neutrufarafastîc