far definitie

FAR s.n. 1. Turn în care este instalat un proiector puternic, destinat a servi ca reper în navigație. ♦ Reflector montat în față la automobile, la locomotive etc. pentru a lumina drumul. 2. Ansamblul tuturor vergelelor, velelor și manevrelor unui catarg. [< fr. phare, cf. lat., gr. Pharos – insulă lângă Alexandria, unde Ptolomeu a ridicat un turn înalt pentru orientarea corăbiilor]. substantiv neutrufar

FAR s. n. 1. turn în care este instalat un proiector puternic, ca reper în navigație. 2. reflector montat în față la automobile, la locomotive etc. 3. ansamblul velelor, vergelor și manevrelor unui catarg. 4. (fig.) ghid. (< fr. phare, lat. pharus, it. faro) substantiv neutrufar

far, faruri s. n. ochi. substantiv neutrufar

far s. n., pl. fáruri substantiv neutrufar

fár s.n. 1 Construcție înaltă, prevăzută cu o sursă de lumină puternică (proiector), care este situată în apropierea coastelor sau la intrarea în porturi și care servește ca reper la orientarea navelor (în timpul nopții, pe vreme rea etc.). ♦ Corp de iluminat după care se ghidează ambarcațiunile noaptea în zona de coastă. 2 Corp de iluminat (la automobile, la locomotive etc.) care proiectează lumina într-o anumită direcție, sub forma unui fascicul divergent. 3 (mar.) Ansamblul velelor, vergelor și manevrelor unui catarg. • pl. -uri. / <fr. phare, it. faro, lat. pharus, -i; cf. nm. pr. Pharos, insulă grecească lângă Alexandria, unde Ptolemeu a ridicat un turn de marmură albă pentru orientarea corăbiilor. substantiv neutrufar

*far n., pl. urĭ (vgr. pháros, d. insula Fáros, lîngă Alexandria, unde Ptolemeŭ Filadelfu a înălțat un turn de marmură albă din care se vedea pe mare pînă la 100 de mile). Turn cu fanar în vîrf, construit pe malu măriĭ p. orientarea navigatorilor. Fig. Conductor, călăuză: școala e faru poporuluĭ. Felinar puternic la un vehicul. substantiv neutrufar

far n. 1. turn luminător pe coasta mării; fig. unde luna 'și aprinde farul tainic de lumină AL.; 2. fig. călăuză. substantiv neutrufar

FAR, faruri, s. n. 1. Construcție înaltă prevăzută cu o sursă de lumină puternică, pentru semnalarea la distanță a punctelor importante situate de-a lungul liniilor de navigație maritimă. 2. Corp de iluminat (la automobile, locomotive etc.) care proiectează lumina într-o anumită direcție sub forma unui fascicul divergent. – Din fr. phare, lat. pharus, it. faro. substantiv neutrufar

FAR, faruri, s. n. Turn așezat pe țărmul mării, pe o insulă sau pe un plutitor și prevăzut cu un pro­iector puternic care indică navelor și aeronavelor drumul în timpul nopții. Oceanul geme, urlă groaznic, Insula se zguduie-n temei: Pot să stau neturburatul paznic Lîng-un far ce nu mai dă scîntei? BENIUC, V. 40. Boroș... de pe platforma farului, vedea ca în palmă tot ce se întîmpla pe mare și pe uscat. BART, E. 54. Raza unui far s-a aprins deodată aruncînd o dungă peste mare. ANGHEL-IOSIF, C. L. 89. ◊ Fig. Luna își aprinde farul tainic de lumină. ALECSANDRI, P. A. 115. ♦ Lampă așezată în partea din față a automobilelor, locomotivelor etc. pentru luminarea drumului. Andrei Hurdea oprise motorul și stinsese farurile. MIHALE, O. 98. substantiv neutrufar

plútă-fár s. f., g.-d. art. plútei-far; pl. plúte-fár substantiv neutruplută

a avea farurile ciupite expr. (glum. – d. o persoană în stare de ebrietate) a vedea ca prin ceață substantiv neutruaaveafarurileciupite