faptă definitie

fáptă f., pl. e (d. fapt). Fapt, operă, acțiune: a face o faptă bună. Fapt ilustru: faptele unuĭ rege, faptele apostolilor. Realitate: faptele distrug teoriile. După faptă, și plata, după cum e fapta, așa și răsplata. substantiv femininfaptă

fáptă s. f., g.-d. art. fáptei; pl. fápte substantiv femininfaptă

faptă f. fapt determinat, acțiune: nu vorbe, ci fapte. [Lat. FACTA, (pl. din FACTUM), luat ca singular]. substantiv femininfaptă

FÁPTĂ, fapte, s. f. Acțiune săvârșită, act îndeplinit de cineva; fapt; ispravă. ◊ Fapte de arme = acte de eroism militar. ◊ Loc. adv. (Înv.) În faptă = în realitate, de fapt. – Lat. facta (pl. lui factum) devenit sg. f. substantiv femininfaptă

FÁPTĂ, fapte, s. f. Acțiune săvîrșită, act îndeplinit (de cineva). Faptă bună. Faptă rea.În toate mișcările burgheze fapta nu urmează vorbei. IONESCU-RION, C. 27. Nu te teme... vei scoate-o la capătîi bun și slujba cu care te-a împovărat împăratul. Dară trebuie să știi că cu amar are să-i vină și lui la urma urmelor pentru faptele sale. ISPIRESCU, L. 27. Acestea-s faptele tale: m-am luat după capul tău cel sec. CREANGĂ, P. 84. Nu e nici o faptă fără plată. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Fapte de arme = acte de eroism militar. ◊ Loc. adv. (Învechit) În faptă = în realitate, de fapt. Caimacamul era dușman tainic al vizi­rului și, deși in public se arăta că se ocupă cu pregătirea și adunarea oștilor și a armelor spre a le trimete lui Ferhad, în faptă însă se silea cît putea de risipea toate pregătirile făcute. BĂLCESCU, O. II 66. Ce slujbă la stăpîn în faptă împlinești? DONICI, F. 69. substantiv femininfaptă

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluifaptă

faptă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular faptă fapta
plural fapte faptele
genitiv-dativ singular fapte faptei
plural fapte faptelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z