fantomă definitie

FANTÓMĂ s.f. 1. Nălucă, stafie; vedenie. 2. (Fig.) Plăsmuire. [Var. fantom s.n. / < fr. fantôme]. substantiv femininfantomă

FANTÓMĂ s. f. 1. arătare, nălucă, vedenie; stafie, fantasmă. 2. (fig.) plăsmuire. (< fr. fantôme) substantiv femininfantomă

fantómă s.f. 1 Ființă ireală pe care cred sau pretind că o văd unii oameni cu imaginația tulburată ori pe care o creează fantezia scriitorului; fantasmă (1), nălucă, stafie, strigoi. ◊ Compar. Oaspe al tulburării păcii care... se furișează prin Europa ca o fantomă îngrozitoare (EMIN.). ♦ Apariție imaterială a unei persoane defuncte. Un mormânt se dezvălește O fantomă-ncoronată din el iese (ALEX.). ♦ Restr. Ființă reală cu înfățișare de fantomă. A slăbit foarte mult. Nu mai era el, ci fantoma lui. 2 Fig. Ceea ce are o existență incertă, fictivă; ceea ce nu există în realitate; plăsmuire, minciună. Lucrătorii vor ca, în fața demonstrațiunii adevărului, să piară fantoma și declamațiunea (EMIN.). 3 Fig. Persoană sau lucru care nu este decât în aparență ceea ce ar fi trebuit să fie. ◊ (polit.; adj.) Guvern-fantomă = a) nume dat fiecăruia dintre guvernele democratice din timpul celui de al Doilea Război Mondial, alcătuite în exil de oamenii politici refugiați în urma ocupației germane; b) guvern care nu-și exercită prerogativele, în perioade de criză internă, sau guvern paralel, lipsit de putere reală, alcătuit de opoziție. 4 Fig. Idee, amintire de care nu se poate desprinde, sentiment obsesiv. Fantomele trecutului său îl bântuie mereu. 5 (med.) Membru fantomă = membru amputat pe care pacientul continuă să-l perceapă ca și cum l-ar mai avea, ca urmare a persistenței conștiinței integrității corpului. • pl. -e și (înv.) fantom s.n. / <fr. fantôme. substantiv femininfantomă

fantómă, V. fantazmă. substantiv femininfantomă

fantómă s. f., g.-d. art. fantómei; pl. fantóme substantiv femininfantomă

fantomă f. 1. vedenie de noapte, stafie: lumea nu mai crede în fantome; 2. arătare deșartă, aparență: o fantomă ’ncornorată GR. AL. 3. himeră ce se formează în spirit (= fr. fantôme). substantiv femininfantomă

FANTÓMĂ, fantome, s. f. Arătare, nălucă, stafie, strigoi, fantasmă. ♦ Fig. Ceea ce are o existență fictivă. ◊ (Adjectival) Guvern fantomă. – Din fr. fantôme. substantiv femininfantomă

FANTÓMĂ, fantome, s. f. 1. Ființă ireală pe care cred sau pretind că o văd uneori oamenii cu imaginația tulburată sau pe care o creează fantezia poeților; nălucă, stafie, strigoi. Nici fantome nu cutreieră misterioase subterane. BARANGA, V. A. 7. Valurile izbite se înalță și se fugăresc ca niște fantome cu giulgiuri albe. ANGHEL-IOSIF, C. L. 223. Un mormînt se dezvelește, O fantomă-ncoronată din el iese. ALEXANDRESCU, P. 132. ◊ (Poetic) Prin pădu­ricea sălbătăcită, prin colțurile de întuneric, pe sub arcadele pustii, parcă rătăcește nevăzuta fantomă a singurătății. SADOVEANU, O. VI 479. Fantoma imaginilor familiare pribegea prin odaie, ca o spumă alburie de fum transparent de tutun. ARGHEZI, P. T. 90. ♦ Fig. Lucru dispărut, din care n-a mai rămas în realitate nimic. Șovinismul și fascismul trebuie să rămîie fantome pe veci închise în trecut. SADOVEANU, C. 161. 2. (Atributiv) Persoană, instituție cu existență fictivă. Zadarnic guvernul fantomă din sud Imploră stăpînii, c-un scîncet zălud. DRAGOMIR, S. 58. – Variantă: (învechit) fantóm, fantomuri (NEGRUZZI, S. II 60), s. n. substantiv femininfantomă

*fantázmă f., pl. e (vgr. phántasma). Vedenie, nălucă, arătare, viziune, spectru. – Barb. fantómă (fr. fantôme, m.). substantiv femininfantazmă