fante definitie
- Vezi aici mai multe sinonime fante
- Vezi aici mai multe rime fante
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cu fa
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cu fan
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cu te
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cu nte
FÁNTĂ s.f. Deschidere strâmtă care permite comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul; crăpătură. [< fr. fente]. substantiv femininfantă
fántă (deschizătură) s. f., g.-d. art. fántei; pl. fánte substantiv femininfantă
FÁNTĂ, fante, s. f. (Tehn.) Deschidere lungă și îngustă într-un perete; crăpătură. substantiv femininfantă
FÁNTĂ s. f. 1. deschidere alungită și îngustă care permite comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul. 2. crăpătură liniară în gheață, de mare adâncime. (< fr. fente) substantiv femininfantă
fántă s.f. 1 Deschidere alungită și îngustă (într-un zid) care permite comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul. 2 (fiz.) Deschidere dreptunghiulară îngustă, care permite trecerea unui fascicul de radiație; fereastră. 3 (anat.) Structură care se formează în perioada de dezvoltare embrionară a diferitelor organe, reprezentând o despicătură parțială sau completă a unui organ, care marchează, în general, sediul unui nou orificiu sau fisuri. ◊ Fantă palpebrală = deschiderea dintre pleoape. ♦ Denumire generică pentru o serie de malformații ale feței. 4 Crăpătură liniară în gheață, de mare adâncime. 5 (în forma „fentă”) Tăietură practicată perpendicular într-o țesătură. Fantă la o fustă. • pl. -e. și féntă s.f. / <fr. fente <lat. finditus <findĕre „a despica, a crăpa”. substantiv femininfantă
FÁNTĂ, fante, s. f. 1. (Tehn.) Deschidere sau crăpătură îngustă (într-un perete). 2. (În forma fentă) Tăietură făcută perpendicular într-o țesătură. Fentă la o fustă. [Var.: féntă s. f.] – Din fr. fente. substantiv femininfantă
FÁNTE s.m. 1. (Fam.) Om ușuratic, încrezut; tânăr exagerat de elegant; filfizon. 2. Valet (la cărțile de joc). [< it. fante]. substantiv masculinfante
FÁNTE2 Subst. 1. S. n. Dialect principal al limbii akan (1) (alături de twi (1)). 2. S. m. Membru al populației vorbitoare a dialectului fante2 (1) din Ghana. (cf. engl. fante, fanti) [AHDEL] substantiv masculinfante
FÁNTE s. m. 1. (fam.; peior.) om ușuratic, încrezut; tânăr exagerat de elegant; filfizon. 2. valet (la cărțile de joc). (< it. fante) substantiv masculinfante
fánte (fánți), s. m. – 1. Valet la jocul de cărți. – 2. Curtezan, crai. – Mr. fande. It. fante (în mr., prin intermediul ngr. φάντης). Sec. XIX. substantiv masculinfante
fante, fanți s. m. 1. (peior.) tânăr seducător 2. valet (în jocurile de cărți) substantiv masculinfante
fánte (tânăr afemeiat) (fam.) s. m., pl. fanți substantiv masculinfante
fánte m. (it. fante, de unde și ngr. fántis, pron. fandis. Cp. cu spatie). Una din figurile cărților de joc (fr. valet), diferită de popă și de damă. Fig. Fam. Gătit ca un fante, spilcuit, sclivisit, elegant. V. gĭovine. substantiv masculinfante
fante m. 1. una din figuri în jocul cărților; 2. fig. tânăr înfumurat: fanți de provincie. [It. FANTE, printr’un intermediar grec modern]. substantiv masculinfante
FÁNTE, fanți, s. m. 1. (Fam. și peior.) Bărbat (tânăr) afemeiat. 2. Carte de joc reprezentând figura unui tânăr; valet. – Din it. fante. substantiv masculinfante
FÁNTE, fanți, s. m. 1. (Familiar) Tînăr ușuratic, încrezut, de o eleganță exagerată; filfizon. De prisos să spunem că, pentru a fi cineva fante, nu e numaidecît nevoie să fie frumos. E de ajuns ca el să se creadă frumos. VLAHUȚĂ, O. A. II 212. Lumea se aduna mereu: fanți din provincie, cu figura năclăită în pomadă de dafin. id. ib. III 167. Dama cochetează cu privirile-i galante, Împărțind ale ei vorbe între-un crai bătrîn și-un fante. EMINESCU, O. I 162. 2. (La cărțile de joc) Valet. substantiv masculinfante
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluifante
| fante substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | fante | fantele |
| plural | fanți | fanții | |
| genitiv-dativ | singular | fante | fantelui |
| plural | fanți | fanților | |