fandosi, fandosesc v. r. a avea o comportare afectată /plină de pretenții verbfandosi
fandosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fandoséște, imperf. 3 sg. se fandoseá; conj. prez. 3 să se fandoseáscă verbfandosi
fandosì v. 1. a se găti; 2. a face nazuri: de ! nu vă mai fandosiți acum ISP. [V. fandasios]. verbfandosì
FANDOSÍ, fandosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A avea o comportare afectată, plină de mofturi, de pretenții; a se fasoli, a se izmeni. – Din ngr. fandásu, fandázome (aor. lui fandázone). verbfandosi
FANDOSÍ, fandosesc, vb. IV. Refl. A face mofturi, a se alinta; a-și da aere. Nu vă mai fandosiți acum. Spuneți și voi, ia, ce v-ăți pricepe. ISPIRESCU, L. 68. Nevasta care iubește Spală noaptea și cîrpește Și ziua se premenește, La horă se fandosește. ȘEZ. I 112. verbfandosi
fandosésc (mă) v. refl. (ngr. fandázome [scris fantázomai] mă fudulesc). Fam. Fac mofturĭ, mă fasolesc, mă alint. verbfandosesc
fandosi verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)fandosi | fandosire | fandosit | fandosind | singular | plural | ||
fandosind | fandosiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | fandosesc | (să)fandosesc | fandoseam | fandosii | fandosisem | |
a II-a (tu) | fandosești | (să)fandosești | fandoseai | fandosiși | fandosiseși | ||
a III-a (el, ea) | fandosește | (să)fandoseai | fandosea | fandosi | fandosise | ||
plural | I (noi) | fandosim | (să)fandosim | fandoseam | fandosirăm | fandosiserăm | |
a II-a (voi) | fandosiți | (să)fandosiți | fandoseați | fandosirăți | fandosiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | fandosesc | (să)fandosească | fandoseau | fandosiră | fandosiseră |