FANDÁRE s.f. Acțiunea de a fanda și rezultatul ei; figură la scrimă prin care se înaintează către adversar. [< fanda]. substantiv femininfandare
FANDÁRE, fandări, s. f. Acțiunea de a fanda și rezultatul ei. – V. fanda. substantiv femininfandare
FANDÁRE, fandări, s. f. (Sport) Acțiunea de a fanda. Era întotdeauna întîia lui mișcare, accentuată în clipele de mînie cu salturi brusce, ca fandări repetate de scrimă. CAMIL PETRESCU, N. 119. substantiv femininfandare
FANDÁ vb. I. intr. (Sport) A înainta cu un picior, îndoindu-l și lăsând greutatea corpului pe el, ținându-l pe celălalt perfect întins. [Cf. fr. se fendre]. verbfanda
FANDÁ vb. intr. (sport) a înainta cu un picior, îndoindu-l și lăsând greutatea corpului pe el, ținându-l pe celălalt întins. (după fr. fendre) verbfanda
fandá (fandéz, -a't), vb. – 1. A face un pas mare înainte, în scrimă sau gimnastică. – 2. A se zbate, a se strădui. Fr. fendre. Cu cel de al doilea sens este familiar. verbfanda
fandá (a ~) vb., ind. prez. 3 fandeáză verbfanda
FANDÁ, fandez, vb. I. Intranz. (Sport) A face un pas mare înainte, lateral, oblic sau înapoi, îndoind unul dintre picioare de la genunchi și ținând celălalt picior perfect întins, cu toată talpa pe pământ, astfel încât centrul de greutate al corpului să se afle pe direcția deplasării efectuate. – Din fr. fendre. verbfanda
FANDÁ, fandez, vb. I. Intranz. (Sport) A face un pas mare îndoind piciorul de la genunchi și ținînd celălalt picior perfect întins, cu toată talpa pe pămînt. verbfanda
fandare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | fandare | fandarea |
plural | fandări | fandările | |
genitiv-dativ | singular | fandări | fandării |
plural | fandări | fandărilor |