fanare definitie

fanár (fanáre), s. n. – 1. Lanternă; felinar. – 2. Cartier grecesc din Constantinopole. – Var. (Mold.) fînar. Mr. fînare. Ngr. φανάρι (Ronzevalle 125; Gáldi, Dict., 187), din lat. fanarium, cf. tc., alb., bg. faner. Este dublet de la fanal, s. n. (felinar), din it. fanale, fr. fanal. – Der. fanaragiu, s. m. (angajat care aprindea felinarele din iluminatul public), din tc. fenarci (Șeineanu, II, 167); fînăraș, s. m. (Mold., licurici); fanariot, s. m. (grec din Constantinopole aparținînd aristocrației din Fanar, care a ocupat funcții pe cît de numeroase pe atît de importante în Munt. și Mold., în sec. XVII și XVIII), din ngr. φαναριώτης; fanariot, adj. (referitor la fanariot sau la epoca de la 1711 la 1821, în istoria română); fanariotic(esc), adj. (înv., referitor la fanarioți); fanariotism, s. n. (politică proprie exploatatorilor venetici); fanariotiza, vb. (a greciza). Cf. felinar. substantiv neutrufanar

Fanár (cartier din Constantinopol) s. propriu n. substantiv neutrufanar

fanár n., pl. e (ngr. fanári, vgr. phanárion, dim. d. phanós, care vine d. phaíno, apar, mă arăt; turc. fenar, pop. fener, rus. fonárĭ, rut. fonar, alb. bg. fener. V. fanal, fenomen, fantazie). Mold. sud. Lanternă, cutie de sticlă în care arde o lampă orĭ o lumînare adăpostită de vînt. – Rar și fenér (d. turc.). În nord fînar, pop. fînarĭ (d. rut.). În Munt. ș. a. felinár. – Vechĭ, rar fan, pl. urĭ (ngr. fanos)- substantiv neutrufanar

fanár (felinar) (înv.) s. n., pl. fanáre substantiv neutrufanar

fanar n. 1. Mold. felinar: fanarele de pe uliți AL.; 2. prisnelul unei mori de vânt (asemuit luminei șovăitoare a fanarului). [Turc. FANAR (v. fener)]. substantiv neutrufanar

FANÁR, fanare, s. n. (Înv.) Felinar. [Var.: fânár s. n.] – Din ngr. fanári. substantiv neutrufanar

FANÁR, fanare, s. n. Felinar. (Și în forma fînar) În întunericul cerdacului fînarul de la poartă arunca o lumină slabă. SADOVEANU, O. IV 36. Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg. IOSIF, PATR. 37. Fanarele trăsurii aruncau înaintea lor, pe șosea, o pată lungă de lumină. ALECSANDRI, C. 141. ◊ Fig. Valea era coperită de umbrele serii; cerul aprindea pe rînd, pe rînd fanarele sale. BOLINTINEANU, O. 359. – Variantă: fînár s. n. substantiv neutrufanar

fanár n., pl. e (ngr. fanári, vgr. phanárion, dim. d. phanós, care vine d. phaíno, apar, mă arăt; turc. fenar, pop. fener, rus. fonárĭ, rut. fonar, alb. bg. fener. V. fanal, fenomen, fantazie). Mold. sud. Lanternă, cutie de sticlă în care arde o lampă orĭ o lumînare adăpostită de vînt. – Rar și fenér (d. turc.). În nord fînar, pop. fînarĭ (d. rut.). În Munt. ș. a. felinár. – Vechĭ, rar fan, pl. urĭ (ngr. fanos)- substantiv neutrufanar

fînár n., V. fanar. substantiv neutrufînar

FANÁR, fanare, s. n. (Înv.) Felinar. [Var.: fânár s. n.] – Din ngr. fanári. substantiv neutrufanar

FÂNÁR s. n. v. fanar. substantiv neutrufânar

FANÁR, fanare, s. n. Felinar. (Și în forma fînar) În întunericul cerdacului fînarul de la poartă arunca o lumină slabă. SADOVEANU, O. IV 36. Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg. IOSIF, PATR. 37. Fanarele trăsurii aruncau înaintea lor, pe șosea, o pată lungă de lumină. ALECSANDRI, C. 141. ◊ Fig. Valea era coperită de umbrele serii; cerul aprindea pe rînd, pe rînd fanarele sale. BOLINTINEANU, O. 359. – Variantă: fînár s. n. substantiv neutrufanar

FÎNÁR s. n. v. fanar. substantiv neutrufînar