fanaragíŭ m. (turc. fenarği, fenerği). Mold. Cel care aprinde fanarele de pe strade [!]. substantiv masculinfanaragiŭ
fanaragíu (înv.) s. m., art. fanaragíul; pl. fanaragíi, art. fanaragíii (-gi-ii) substantiv masculinfanaragiu
fanaragiu m. Mold. cel ce aprinde fanarele: fanaragii cari strigau regulat raita NEGR. [Turc. FANARDJI]. substantiv masculinfanaragiu
fanaragiu m. fanariot (ironic): pe când Domnii greci cei fanaragii AL. substantiv masculinfanaragiu
FANARAGÍU, fanaragii, s. m. (Înv.) Persoană care aprindea și stingea felinarele de pe străzi; lampagiu. – Din tc. fenarğı. substantiv masculinfanaragiu
FANARAGÍU, fanaragii, s. m. (Învechit) Persoană însărcinată cu aprinderea felinarelor de pe străzi; lampagiu. Fanaragiul, moș Gheorghe Baciu, așeză scara la fînarul din fața porții, se urcă încet, scoase pămătuful aprins din felinărașul lui și aprinse lampa de sus. SADOVEANU, O. IV 35. Fanaragiul companiei de gaz a început să închidă becurile. Se face ziuă. CARAGIALE, O. II 178. substantiv masculinfanaragiu
fanaragiu substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | fanaragiu | fanaragiul |
plural | fanaragii | fanaragiii | |
genitiv-dativ | singular | fanaragiu | fanaragiului |
plural | fanaragii | fanaragiilor |