FANÁ vb. I. refl. A se ofili, a se trece, a se veșteji. [< fr. faner]. verb fana
FANÁ vb. refl. a se ofili, a se trece, a se veșteji. (< fr. faner) verb fana
!faná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se faneáză verb fana
FANÁ, fanez, vb. I. Refl. (Despre flori și legume; p. ext. despre oameni) A-și pierde prospețimea; a se trece, a se ofili, a se veșteji. – Din fr. faner. verb fana
FANÁ, fanez, vb. I. Refl. (Franțuzism; despre flori și despre persoane) A-și pierde prospețimea, a se ofili. verb fana
| fana verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) fana | fanare | fanat | fanând | singular | plural | ||
| fanând | fanați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | fanez | (să) fanez | fanam | fanai | fanasem | |
| a II-a (tu) | fanezi | (să) fanezi | fanai | fanași | fanaseși | ||
| a III-a (el, ea) | fanează | (să) fanai | fana | fană | fanase | ||
| plural | I (noi) | fanăm | (să) fanăm | fanam | fanarăm | fanaserăm | |
| a II-a (voi) | fanați | (să) fanați | fanați | fanarăți | fanaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | fanează | (să) faneze | fanau | fanară | fanaseră | ||