fan definitie
- Vezi aici mai multe sinonimefan
- Vezi aici mai multe rimefan
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cufa
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cufan
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuan
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cufan
FAN s.m. (Anglicism) Tânăr admirator al vedetelor ecranului sau ale cântecului; suporter al muzicii de jaz v. aligator (2) [în DN]. [< it., fr., engl. fan < engl. fanatic]. substantiv masculinfan
-FÁN2, -FANÍE elem. „apariție, strălucire, transparență”. (< fr. -phan, -phanie, cf. gr. phainein, a apărea) substantiv masculinfan
FAN1 s. m. admirator fanatic al vedetelor ecranului sau ale cântecului; suporter al muzicii de jaz sau rock. (< engl., fr. fan) substantiv masculinfan
*fan s. m., pl. fani substantiv masculinfan
FAN, fani, s. m. Admirator entuziast, pasionat, al unei vedete, al unei mișcări artistice etc.; simpatizant. – Din engl., fr. fan. substantiv masculinfan
fanár n., pl. e (ngr. fanári, vgr. phanárion, dim. d. phanós, care vine d. phaíno, apar, mă arăt; turc. fenar, pop. fener, rus. fonárĭ, rut. fonar, alb. bg. fener. V. fanal, fenomen, fantazie). Mold. sud. Lanternă, cutie de sticlă în care arde o lampă orĭ o lumînare adăpostită de vînt. – Rar și fenér (d. turc.). În nord fînar, pop. fînarĭ (d. rut.). În Munt. ș. a. felinár. – Vechĭ, rar fan, pl. urĭ (ngr. fanos)- substantiv masculinfanar
fan club s. n. grup organizat, ai cărui membri sunt fani / admiratori ai unei vedete din lumea divertismentului sau dintr-o echipă de fotbal. substantiv masculinfanclub
fân s. n., pl. fấnuri substantiv neutrufân
fân n. iarbă cosită și uscată la soare servind de nutreț vitelor. [Lat. FENUM]. substantiv neutrufân
fîn (fînuri), s. n. – 1. Iarbă cosită și uscată. – 2. Plantă, Poa tratensis. – Istr. fir. Lat. fēnum (Pușcariu 612; Candrea-Dens., 589; REW 3247; DAR), cf. vegl. fin, it. fieno (sard. fenu), prov. fen, fr. foin, sp. heno, port. (feno). – Der. fînărie, s. f. (fîneață); fîneață, s. f. (teren pe care crește iarba pentru fîn), cu suf. -eață (după DAR de la un lat. *fēnicia); finaț, s. f. (fîneață; fîn), care pare un sing. nou, refăcut de la pl. fînețe, al cuvîntului anterior (după Pușcariu 613; Candrea-Dens., 590; DAR și Giuglea, LL, 37, de la un lat. *fēnacium); fînos, adj. (cu mult fîn). Cf. afîna. substantiv neutrufîn
fîn n., pl. urĭ (lat. fênum; it. fieno, pv. cat. fe, fr. foin, sp. heno). Ĭarbă cosită și uscată care servește ca nutreț vitelor. Fînu cămileĭ, roșătea. V. pălciană. substantiv neutrufîn
FÂN s. n. Iarbă cosită și uscată, servind ca nutreț pentru vite; fânaț. – Lat. fenum. substantiv neutrufân
FÎN s. n. Iarbă cosită și uscată care se dă ca nutreț vitelor. Să pregătești, cu Mitrea, sania, îi zise Vitoria. S-o umpli cu fîn; să pui ș-un sac de orz pentru cai. SADOVEANU, B. 65. Înfășurat în manta, mă trîntii spre odihnă în fînul moale și adînc. HOGAȘ, M. N. 86. Capra și cu iedul au luat o căpiță de fîn și-au aruncat-o peste dînsul, în groapă. CREANGĂ, P. 33. ◊ Expr. A căuta acul în carul cu fîn v. ac. substantiv neutrufîn
firuță f. sau floarea fânului, excelentă plantă de nutreț (Poa pratensis). [Lit. firicică, florile plantei fiind reunite prin lungi peri lânoși]. substantiv neutrufiruță
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluifan
| fan substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | fan | fanul |
| plural | fani | fanii | |
| genitiv-dativ | singular | fan | fanului |
| plural | fani | fanilor | |