făléț, -eață adj. (reg.) 1 Care este mândru, trufaș. 2 Care este lăudăros. • pl. -eți, -ețe. / făli1 + -eț. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007) adjectivfăleț
falét (înv.) s. n., pl. faléturi substantiv neutrufalet
falet n. od. echipaj: faleturi și livrele AL. [Abstras din falaitar]. substantiv neutrufalet
FALÉT, faleturi, s. n. (Înv.) Atelaj compus din patru cai înhămați la o trăsură, cei doi cai dinainte fiind încălecați de câte un vizitiu. – Cf. falaitar. substantiv neutrufalet
FALÉT, faleturi, s. n. (Învechit) Atelaj compus de obicei din patru cai înhămați la o trăsură, cei doi cai dinainte fiind încălecați de cîte un vizitiu. Pentru o carîtă cu roțile poliite, telegari ungurești, faleturi și livrele, 840 de galbini. ALECSANDRI, T. 1354. substantiv neutrufalet
falet adjectiv | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | falet | faletul |
plural | faleturi | faleturile | |
genitiv-dativ | singular | falet | faletului |
plural | faleturi | faleturilor |