falaitar definitie

falaitár (falaitári), s. m. – Servitor călare care mergea înaintea trăsurii. – Var. fălăitar. Germ. Vorreiter, prin intermediul rus. foreitor (DAR) sau din mag. fellajtár (Cihac, II, 497), cf. sb. feletar, din mag. (Daničič, III, 48). Pare identic cu falet, s. n. (atelaj din două perechie de cai, cu servitori (fr. piqueurs) călare pe aceștia): După Bogrea, Dacor., IV, 813, acest ultim cuvînt ar fi germ. Valet „servitor”; pare mai curînd o formație retrogradă și arficială de la falaitar, încrucișare cu Valet. substantiv masculinfalaitar

falaĭtár m. (ung. fullajtár, d. germ. vor-reiter, care călărește înainte, de unde vine și rus. foréĭtor. V. falet, răĭtar). Vest. Vizitiŭ care, șezînd călare, mînă o trăsură cu patru caĭ înaintașĭ saŭ călăreț care merge înaintea unuĭ cortegiŭ. substantiv masculinfalaĭtar

falaitár (înv.) (-lai-) s. m., pl. falaitári substantiv masculinfalaitar

falaitar m. călăreț ce preceda o trăsură domnească sau boierească: patru telegari cu falaitar CAR. [Ung. FELLAITÁR (din nemț. VORREITER]. substantiv masculinfalaitar

FALAITÁR, falaitari, s. m. Călăreț pe unul dintre caii înaintași înhămați la o trăsură domnească sau boierească de ceremonie și care ținea caii de dârlogi. – Din rus. foreitor, germ. Vorreiter. substantiv masculinfalaitar

FALAITÁR, falaitari, s. m. (Învechit) Călăreț care mergea înaintea unei trăsuri domnești sau boierești sau care ținea caii de dîrlogi, la ceremonii. – Pronunțat: -lai-. substantiv masculinfalaitar