falț definitie

falț (fálțuri), s. n. – 1. Ștraif de legătorie. – 2. Scobitură, șanț la cotorul cărții legate. – 3. Canelură, șanț la cotorul cărții legate. – 4. Lamă pentru desprins carnea de pe piei. – Var. felț, s. n. (ștraif). Germ. Falz (DAR), la sensul 4 cu cel al germ. Falzeisen. – Der. fălțui, vb. (a îndoi colile care alcătuiesc o carte), din germ. falzen (Borcea 186); fălțuială, s. f. (îndoire); fălțuitor, s. m. (persoană care execută operația de a fălțui); fălțuitoare, s. f. (unealtă cu care se fălțuiește; rindea). Cf. ngr. φαλτσέττα „cuțit de cizmar”. substantiv neutrufalț

FALȚ s. n. 1. tăietură în lungul marginii unei piese care se îmbină cu o altă piesă. 2. clește special pentru tragerea pe calapod a fețelor încălțămintei. 3. bentiță pe care se lipesc planșele într-un volum, hărțile într-un atlas etc. (< germ. Falz/eisen/) substantiv neutrufalț

falț s. n., pl. fálțuri substantiv neutrufalț

fálț s.n. 1 Tăietură făcută în lungul marginii unei piese, unei scânduri, unei țigle etc. pentru a permite îmbinarea cu o altă piesă, cu o altă scândură, cu o altă țiglă etc. care are o tăietură corespunzătoare. 2 Îndoitură făcută de-a lungul marginii unei foi subțiri de tablă pentru a permite îmbinarea cu o altă foaie de tablă. ♦ Ext. Îmbinarea astfel realizată. ♦ Mașină pentru strâns muchia fălțuită la burlanele de tablă. 3 Îndoitură a unei coli de hârtie. 4 (tipogr.) Bentiță de pânză sau de hârtie rezistentă, de care se lipesc planșele intercalate într-un volum. 5 Clește de formă specială, folosit la tragerea pe calapod a fețelor încălțămintei. 6 (ind. piel.) Fiecare dintre bucățile mici de piele care cad în urma prelucrării pieilor la mașina de fălțuit. 7 (tăb.) Cuțit cu care tăbăcarii curăță pielea de carne. • pl. -uri. / <germ. Falz[eisen]. substantiv neutrufalț

FALȚ, falțuri, s. n. 1. Clește de formă specială, folosit la tragerea pe calapod a fețelor încălțămintei. 2. Fiecare dintre bucățile mici de piele care cad în urma prelucrării pieilor la mașina de fălțuit. 3. Tăietură, scobitură făcută pe marginea unei scânduri, a unei țigle etc., pentru a permite îmbinarea cu altă scândură, țiglă etc. cu o tăietură corespunzătoare. ♦ Îndoitură făcută de-a lungul marginii unei foi de tablă subțire, pentru a permite îmbinarea cu altă foaie; p. ext. îmbinare astfel realizată. 4. (Poligr.) Bentiță de pânză sau de hârtie rezistentă de care se lipesc planșele intercalate într-un volum. – Din germ. Falz[eisen]. substantiv neutrufalț

FALȚ, falțuri, s. n. 1. Cuțit folosit de tăbăcari pentru egalizarea grosimii pieilor după tăbăcire. 2. (Mai ales la pl.) Bucățele mici de piele care cad de la mașina de fălțuit. 3. Tăietură, scobitură făcută în lungul marginii unei scînduri, a unei țigle sau a unei cărămizi pentru a permite îmbinarea cu altă scîndură, țiglă, cărămidă tăiată la fel. ♦ Îndoitură făcută de-a lungul marginii unei foi de tablă pentru a permite îmbinarea cu altă foaie. substantiv neutrufalț