facău definitie

1) făcắŭ n., pl. ăĭe (d. făc-ăluĭesc). Munt. La unele morĭ de apă, roata mișcătoare cu cupe cu tot și cu lemnu numit titirez. Moară mică. A ajunge de la moară la făcăŭ (saŭ la rîșniță), a ajunge din cal măgar, a decădea. V. cĭutură. substantiv neutrufăcăŭ

2) făcắŭ și focắŭ adj. m. (ung. fakó). Trans. Pămîntiŭ, întunecat, negricĭos: e cam focăŭ la față. Despre oĭ, cu lîna gălbuĭe întunecată. substantiv neutrufăcăŭ

făcắu s. n., art. făcắul; pl. făcáie substantiv neutrufăcău

făcău n. 1. roata cu fusul vertical (la o moară de munte); 2. rășniță. [Origină necunoscută]. substantiv neutrufăcău

FĂCẮU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus vertical; p. ext. moară mică având o astfel de roată, folosită pe apele de munte. – Et. nec. substantiv neutrufăcău

FĂCẮU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus ver­tical. De sub făcău [apa] se scurgea în spumegai de sînge. GALACTION, O. I 44. Sînt secole de cînd țăranii din munte întrebuințează... pentru măcinatul grînelor, tnorile cu roate așezate de-a curmezișul (roate cu căușe sau făcaie). ODOBESCU, S. II 107. ♦ Moară mică, întrebuințată pe apele de munte, avînd o astfel de roată. Premiile expo­ziției regionale din Focșani... Mențiune onorabilă... pentru un făcău în miniatură. I. IONESCU, P. 555. substantiv neutrufăcău