fabulă definitie

FÁBULĂ s. f. 1. specie a genului epic, alegorică, (în versuri), în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, prin procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. ◊ scurtă narațiune la care participă animale personificate. 2. subiectul, textura unei scrieri literare. ◊ povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. (< lat. fabula) substantiv femininfabulă

fábulă (fábule), s. f. – Povestire scurtă alegorică. Lat. fabula (sec. XIX). – Der. (din fr.) fabulist, s. m.; fabulos, adj.; fabulați(un)e, s. f.; confabula, vb. refl. Cf. faulă. substantiv femininfabulă

FÁBULĂ s.f. 1. Istorioară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, folosindu-se procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. 2. Subiectul, textura unei scrieri literare. ♦ Povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. [< lat. fabula]. substantiv femininfabulă

fábulă s. f., g.-d. art. fábulei; pl. fábule substantiv femininfabulă

*fábulă f., pl. e (lat. fábula, din aceĭașĭ răd. cu fama, faĭmă). Mică povestire, de ordinar în versurĭ, care ascunde moralitatea supt [!] vălu uneĭ ficțiunĭ: fabulele luĭ Esop, Fedru, Lafontaine, Donicĭ. Mit, poveste: zeiĭ din fabulă. Legendă, istorie falsă: vorba asta e o fabulă. substantiv femininfabulă

fabulă f. 1. povestire alegorică ce conține un adevăr moral sub vălul unei ficțiuni ușoare: fabulele lui Donici; 2 lucru plăsmuit: e o fabulă; 3. pricină de râs: a ajuns fabula orașului; 4. mitologie: zeii fabulei. substantiv femininfabulă

FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalități cu scopul de a le îndrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. ♦ (Rar) Subiect al unei opere literare. – Din lat. fabula. substantiv femininfabulă

FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică (de obicei în versuri) ai cărei eroi sînt mai ales animale sau lucruri personificate și în care autorul satirizează anumite moravuri și deprinderi cu scopul de a le îndrepta. Fabula a constituit în toate timpurile un gen polemic de mare eficacitate. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 363, 3/1. substantiv femininfabulă

FABULÁ vb. I. tr. A construi fabulații, a povesti întâmplări fantastice, imaginare. [< fr. fabuler]. verb tranzitivfabula

FABULÁ vb. tr. a imagina, a povesti fapte, întâmplări fantastice. (< fr. fabuler) verb tranzitivfabula

*fabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 fabuleáză verb tranzitivfabula

FABULÁ, fabulez, vb. I. Tranz. A imagina fapte, întâmplări etc. prezentându-le drept reale sau posibile; p. ext. a minți. – Din fr. fabuler. verb tranzitivfabula

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluifabulă

fabulă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fabulă fabula
plural fabule fabulele
genitiv-dativ singular fabule fabulei
plural fabule fabulelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z