extrem definitie

EXTRÉM, -Ă adj. 1. Așezat, situat în punctul cel mai îndepărtat; de la capăt; la vârf. 2. Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile posibile ale unei mărimi. 3. (Fig.; despre doctrine, idei politice etc.) Situat pe pozițiile cele mai neconciliatoare. 4. Foarte mare, exagerat. ♦ (Despre remedii etc.) Foarte energic, folosit doar în cazuri desperate. // s.m. (Mat.) Primul și ultimul termen al unei proporții. ♦ Valoarea extremă, maximă și minimă, a unei funcții; extremum. // s.f. 1. Margine; limită ultimă. ◊ A trece de la o extremă la alta = a trece de pe o poziție pe alta diametral opusă. 2. Cea mai mare sau cea mai mică valoare a unei mărimi. 3. Jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta în formația de joc a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. [Var. estrem, -ă adj. / cf. fr. extrême, lat. extremus < exterus – din afară]. adjectivextrem

extrém¹ adj. m., pl. extrémi; f. extrémă, pl. extréme adjectivextrem

extrém² (termen al unei proporții) s. m., pl. extrémi adjectivextrem

extrém³ (limită a unei funcții) s. n., pl. extréme adjectivextrem

EXTRÉM, -Ă I. adj. 1. situat în punctul cel mai îndepărtat; de la capăt; la vârf. 2. care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile posibile ale unei mărimi. 3. (fig.; despre doctrine, idei politice etc.) pe pozițiile cele mai neconciliatoare. 4. foarte mare, exagerat. ◊ (despre remedii etc.) foarte energic, doar în cazuri desperate. II. s. m. (mat.) primul și ultimul termen al unei proporții. III. s. n. 1. (mat.) valoarea extremă, maximă și minimă, a unei funcții. 2. numărătorul primului raport și numitorul celui de-al doilea într-o proporție. IV. s. f. 1. margine; limită ultimă. ♦ a trece de la o extremă la alta = a trece de pe o poziție pe alta diametral opusă; extremă dreaptă (sau stângă) = grup politic care se manifestă prin idei și acțiuni ultraradicale, exagerate și rigide. 2. cea mai mare sau cea mai mică valoare a unei mărimi. 3. jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta în formația de jos a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. (< fr. extrême, lat. extremus) adjectivextrem

EXTRÉM, -Ă, extremi, -e, adj., s. f., s. m., s. n. I. Adj. 1. Foarte mare, exagerat. ◊ Loc. adv. La extrem = până la ultima limită, peste măsură. ♦ (Adverbial; urmat de determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Foarte, prea, extraordinar de... 2. Foarte grav. ♦ (Despre mijloace terapeutice, soluții, remedii etc.) Foarte energic, întrebuințat numai în împrejurări deosebit de grave; radical, drastic. 3. Așezat în punctul cel mai îndepărtat, la capăt, la vârf, la margine. 4. (Mat.) Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile pe care le poate avea o mărime. II. S. f. 1. Margine, limită, capăt (foarte îndepărtat). ◊ Expr. A trece de la (sau a cădea dintr-)o extremă la (sau într-)alta = a trece de la o atitudine (exagerată) la alta opusă (dar tot exagerată). ♦ Extremă dreaptă (sau stângă) = partid sau fracțiune politică dintr-un partid, dintr-o adunare etc., care se situează pe poziții extremiste de dreapta (sau de stânga); parte ultraradicală, exagerată de dreapta (sau de stânga) a spectrului politic. 2. Valoarea cea mai mare sau cea mai mică a unei mărimi. 3. Jucător care ocupă locul lateral cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal sau de hochei. III. (Mat.) 1. S. m. Primul și ultimul termen al unei proporții. 2. S. n. Maximul sau minimul unei funcții. – Din fr. extrême, lat. extremus. adjectivextrem

*extrém, -ă adj. (lat. extremus, d. extra, afară din). Care e la capăt: limita extremă. În gradu cel maĭ înalt: căldură extremă. Excesiv, exagerat: acest om e extrem în toate. S. n. Lucru extrem: a trece de la un extrem la altu (cum ar fi de la lene la hărnicie). Ceĭa ce e opus, contrar: extremele seamănă (de ex., bucuria extremă, care poate ucide, ca și întristarea extremă). S. m. Mat. Extremiĭ (subînț. terminĭ [!]), primu și ultimu termin într´o propozițiune: în orĭ-ce proporțiune aritmetică, suma extremilor trebuĭe să fie egală cu a mediilor. A ajunge, a fi la extrem, a ajunge, a fi la aman, în mare nevoĭe. În mod extrem, excesiv: a ploŭat extrem (de mult). adjectivextrem

extrem a. 1. care e tocmai la capăt: limită extremă; 2. în gradul cel mai înalt: căldură extremă; 3. care merge prea departe, exagerat: e extrem în toate. ║ n. 1. ceeace-i extrem: a trece dela un extrem la altul; 2. ceeace-i opus: extremele se ating. adjectivextrem

EXTRÉM¹, extremi, s. m. (Mat.; mai ales la pl., în opoziție cu mezi) Nume dat termenului cu care începe și celui cu care se termină o proporție. Produsul mezilor este egal cu produsul extremilor. adjectivextrem

EXTRÉM², -Ă, extremi, -e, adj. 1. Foarte mare, exagerat. Speră că extrema umilință a întrebării însăși îl va salva. DUMITRIU, B. F. 141. Sub masca unei extreme politețe, ascundea o aspră autoritate. BART, E. 109. ◊ Loc. adv. La extrem = pînă la ultima limită, peste măsură. ♦ (Adverbial, legat de un adj. sau adv. prin prep. ઽe», formează superlativul) Foarte, prea, extraor­dinar de. Fiind extrem de conștiincios în serviciu și dispre­țuitor de moarte, superiorii îl lăsau in pace. REBREANU, P. S. 55. 2. Foarte grav. La ulcer tratamentul chirurgical nu se aplică decît în cazuri extreme. ♦ (Despre mijloace tera­peutice, soluții, remedii etc.) Foarte energic, între­buințat numai în împrejurări foarte grave. Remediu extrem. Măsuri extreme. 3. Așezat în punctul cel mai depărtat, la capăt, la vîrf, la margine. ◊ Extremul Orient v. o r i e n t. 4. Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile pe care le poate avea o mărime. adjectivextrem

extremă, extreme s. f. (intl.) buzunar lateral. adjectivextremă