expeditiv definitie

credit rapid online ifn

EXPEDITÍV, -Ă adj. (adesea adv.) Care lucrează repede, care rezolvă prompt, ușor lucrurile. [< fr. expéditif]. adjectivexpeditiv

EXPEDITÍV, -Ă adj. (și adv.) care rezolvă prompt, ușor lucrurile; operativ. (< fr. expéditif) adjectivexpeditiv

credit rapid online ifn

*expeditív, -ă adj. (d. lat. expeditus cu sufixu -iv). Care lucrează, expediază prompt: om expeditiv în afacerĭ. Adv. În mod expeditiv. adjectivexpeditiv

expeditív adj. m., pl. expeditívi; f. expeditívă, pl. expeditíve adjectivexpeditiv

expeditiv a. care face treaba iute. adjectivexpeditiv

EXPEDITÍV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care rezolvă cu ușurință lucrurile; prompt, iute. – Din fr. expéditif. adjectivexpeditiv

EXPEDITÍV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Despre oameni) Care rezolvă lucrurile repede și ușor, fără să stea mult pe gînduri; iute, prompt. Bubi al nostru s-a lăsat pe tînjeală și în trei ani, el, care era atît de expeditiv în alte daraveri, nu și-a putut trece nici un examen la Facultatea de drept. VLAHUȚĂ, O. A. 455. Procederile expeditive ce întrebuința autocratul produceau... conflicte și turburări. ODOBESCU, S. III 522. ◊ F i g. Nu întotdeauna norii sînt atît de grăbiți și de expeditivi. BOGZA, C. O. 44. ◊ (Adver­bial) În antichitate... [boala] se tămăduia expeditiv, prin masajuri sistematice. CARAGIALE, O. VII 46. adjectivexpeditiv

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiexpeditiv

expeditiv  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expeditiv expeditivul expediti expeditiva
plural expeditivi expeditivii expeditive expeditivele
genitiv-dativ singular expeditiv expeditivului expeditive expeditivei
plural expeditivi expeditivilor expeditive expeditivelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z