existență definitie

EXISTÉNT, -Ă adj. Care există, care este. [Pron. eg-zis-. / cf. fr. existant]. adjectivexistent

*existént, -ă adj. (lat. ex-sistens, fr. existant). Care există: legile existente. – Ob. egz- (după fr.). adjectivexistent

*existént2 [x pron. gz] s. n. adjectivexistent

EXISTÉNT, -Ă I. adj. care există, trăiește. II. s. n. 1. (fil.) manifestare concretă a existenței; ceea ce există. 2. (jur.) orice categorie de bunuri aparținând unei întreprinderi la o anumită dată. (< fr. existant) adjectivexistent

existént1 [x pron. gz] adj. m., pl. existénți; f. existéntă, pl. existénte adjectivexistent

existent a. care există: legile existente. adjectivexistent

EXISTÉNT, -Ă, existenți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care există, se află, trăiește; care se manifestă. 2. S. n. (Fil.) Manifestare concretă a existenței; ceea ce există. 3. S. n. (Jur.) Orice categorie de bunuri aparținând cuiva la o anumită dată. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existant (după existență). adjectivexistent

EXISTÉNT. -Ă, existenți, -te, adj. Care există, care se află în ființă, care este în vigoare. Convenție comer­cială existentă între două state. adjectivexistent-ă

EXISTÉNȚĂ s.f. 1. Noțiune filozofică care desemnează natura, materia, realitatea obiectivă, tot ceea ce există; faptul de a exista. ♦ Viață. 2. Mijloacele de trai. [Pron. eg-zis-. / cf. fr. existence, lat. existentia]. substantiv femininexistență

EXISTÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a exista. ◊ viață. 2. categorie filozofică fundamentală, natura, materia, realitatea obiectivă. ♦ ~ socială = categorie fundamentală a materialismului istoric desemnând latura materială și cea spirituală a vieții sociale; mijloacele de trai. (< fr. existence, lat. existentia) substantiv femininexistență

*existénță f., pl. e (d. existent; fr. existence. V. sub-sistență). Starea lucruluĭ care există. Vĭață: lupta pentru existență. Pozițiune, fel de vĭață: a avea o existență asigurată. – Ob. egz- (după fr.). V. ființă. substantiv femininexistență

existénță [x pron. gz] s. f., g.-d. art. existénței; pl. existénțe substantiv femininexistență

existență f. 1. starea celui ce există; 2. vieață: tristă existență; 3. poziția unui om în societate: are o existență sigură. substantiv femininexistență

EXISTÉNȚĂ, existențe, s. f. 1. Noțiune filozofică care se referă la natură, materie, lumea exterioară; rea­litatea obiectivă existentă în afară și independent de con­știința omului; faptul de a exista, de a fi în realitate. Formele de bază ale oricărei existențe sînt spațiuI și timpul, și o existență în afara timpului este o absurditate tot atît de mare ca și o existență in afara spațiului. ENGELS, A. 61. Materialismul filozofic marxist pornește de la punctul de vedere că materia, natura, existența prezintă o realitate obiectivă, care există în afară și independent de conștiință. STALIN, PROBL. LEN. 559. Legătura strînsă cu masele, existența unui activ larg de corespondenți dă posibilitate ziarelor să ridice probleme actuale, să descopere la timp lipsurile și cauzele lor, să sintetizeze rezultatele criticii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 53. ◊ Existență socială = totalitatea condițiilor vieții materiale ale societății, în primul rînd modul de producție, ca principala forță în dezvoltarea societății. Modul de producție al vieții mate­riale condiționează în genere procesul vieții sociale, politice și spirituale. Nu conștiința oamenilor le determină exis­tența, ci, dimpotrivă, existența lor socială le determină conștiința. MARX, CR. EC. POL. 9. ♦ Viață. Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existența unui popor. VLAHUȚĂ, O. A. 238. Aceste state se văzură... amenințate în naționalitate și existența lor politică. BĂLCESCU, O. II 12. 2. Condițiile, mijloacele materiale necesare vieții. A-și cîștiga existența. Lupta pentru existență.Își vedea existența zdruncinată. SAHIA, N. 69. substantiv femininexistență

EXISTÉNȚĂ, existențe, s. f. 1. Faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofică care se referă la natură, materie, la tot ceea ce există independent de conștiință, de gândire. ♦ Viață considerată în durata și conținutul ei. ♦ Durată (a unei situații, a unei instituții). 2. Condițiile, mijloacele materiale necesare vieții. ♦ Viață; mod de viață, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia. substantiv femininexistență

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiexistență

existență   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular existență existența
plural existențe existențele
genitiv-dativ singular existențe existenței
plural existențe existențelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z