evreu definitie

evréu (evréi), s. m. – Persoană de religie mozaică, israelit. – Var. ebreu, ovrei. Ngr. Ἐβραιος. Sec. XVII. Var. din lat. (sec. XIX); și ovrei, din ngr. Ὀβραῖος. – Der. evreică (var. ovreică), s. f. (femeie care face parte din neamul evreilor); evreesc (var. ovreesc), adj. (ebraic); evreește (var. ovreește), adv. (ca evreii); evreime (var. ovreime), s. f. (totalitatea evreilor). substantiv masculinevreu

EVREU gujbeider, jidan, jidov, maramoi, ovrei, târtan. substantiv masculinevreu

Evréŭ, Evréĭcă s. (ngr. Evréos și Evriós, vgr. ῾Ebraîos; vsl. ĭevreinŭ). Rar. Ovreĭ, Jidan. Adj. (greșit). Evreĭesc. substantiv masculinevreŭ

evréu (e-vreu) s. m., art. evréul; pl. evréi, art. evréii substantiv masculinevreu

evreu (ovreiu) m. cel ce profesează religiunea mozaică. [Gr. mod.]. V. Jidov. substantiv masculinevreu

Evrei (Ovrei) m. pl. popor semitic originar din Azia, cunoscut și sub numele de Izraeliți. Azi în număr de vre-o 16 mil. dintre cari 7 mil. în Europa (mai ales în Rusia, Austro-Ungaria, Germania, România). Evreii români sunt în număr de peste 900.000. substantiv masculinevrei

EVRÉU, evrei, s. m. (La pl.) Populație de religie iudaică (mozaică), descendentă din vechii locuitori ai Palestinei și din alte populații care au adoptat iudaismul; (și la sg.) persoană care face parte din această populație; izraelit. ♦ Populația actualului stat Israel; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din sl. evreinŭ. substantiv masculinevreu

EVRÉU, evrei, s. m. Bărbat care face parte dintr-un popor răspîndit în mai toate țările de pe glob, urmaș al populației de bază din Palestina antică sau al unor nea­muri care au adoptat religia mozaică. substantiv masculinevreu